Duminica Rusaliilor: sărbătoare creştină şi tradiţii magice
Dansul Căluşarilor alungă forţele malefice
de Melania Radu
„Dar Mângâietorul,
Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite
întru numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de toate
cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14.26)
În duminica ce urmează la 50 de zile după Paşti se comemorează Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare creştină importantă care încheie ciclul pascal. „Duminica Cincizecimii”, cum mai este numită, marchează totodată întemeierea Bisericii creştine, fiind considerată „ziua de naştere” a acesteia. Aceasta se suprapune peste sărbătoarea populară magică a Rusaliilor, din preajma solstiţiului de vară, perioadă caracterizată de o abundenţă de practici religioase, tradiţii şi obiceiuri.
Conform tradiţiei creştine, în această zi, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra
ucenicilor lui Iisus, aducându-le darurile spirituale necesare propovăduirii
învăţăturilor lui Iisus. În acest mod, prin intermediul Apostolilor, Graţia
Divină a fost dăruită întregii lumi, având posibilitatea de a ajunge la fiecare
om. Pogorârea Sfântului Duh reprezintă o manifestare a Graţiei lui Dumnezeu. Această minune a fost
perpetuată în cadrul ritualului bisericesc prin gestul miruirii, mirul
simbolizând Graţia Divină.
În Evanghelii se relatează că atunci când Duhul Sfânt s-a pogorât, sub forma
unor limbi de foc, asupra ucenicilor, aceştia s-au transformat în mod miraculos
din oameni simpli în „preaînţelepţi” care au început să predice învăţăturile
lui Iisus pe înţelesul tuturor, în diferite limbi pe care nu le cunoscuseră
până atunci. Chiar în acea zi, în urma predicii Sfântului Apostol Petru, în jur
de trei mii de oameni au început să creadă în Iisus Hristos, alcătuind
prima comunitate creştină.
Obiceiuri şi tradiţii
În tradiţia populară, Rusaliile (Ielele) sunt fiinţe fantastice malefice, zâne ale
apelor, care bântuie începând cu a 25-a zi după Paşti. Se spune că ele
pedepsesc faptele rele ale oamenilor. Una dintre calităţile lor principale este
dansul deosebit de frumos. Dansează în aer sau pe pământ, noaptea, aşezate în
cerc, în grupuri formate din spirite fără soţ (trei, cinci, şapte, nouă). În
locurile respective pământul rămâne ars şi bătătorit, iarba se înnegreşte sau
încetează să mai crească. Dacă sunt zărite de un om sau dacă, din greşeală,
cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnăveşte de o boală
numită „luat de Rusalii”.
Pentru a se apăra de aceste spirite, în sâmbăta Rusaliilor oamenii obişnuiesc
să-şi împodobească locuinţele cu ramuri verzi de tei, considerându-se că acesta
are proprietăţi de protecţie împotriva răului. O parte dintre aceste ramuri
sunt păstrate pentru a fi folosite şi în lunile următoare. Alte plante folosite
în acest scop sunt pelinul şi usturoiul, pe care se spune că e bine ca oamenii
să le poarte asupra lor în permanenţă în această perioadă, iar dacă întâlnesc
Rusaliile, să nu le vorbească şi să nu se mişte.
În ajun de Rusalii se sărbătoresc Moşii de vară sau de Rusalii, una dintre cele
18 astfel de comemorări a morţilor care se realizează de-a lungul anului. Se
spune că sufletele morţilor, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de
dinaintea Paştilor), bântuie libere până în ajunul Rusaliilor, când se întorc
în lumea lor. Pentru buna desfăşurare a acestei reîntoarceri se realizează
rituri de îmbunare a spiritelor morţilor: împodobirea caselor şi a mormintelor
cu ramuri de tei şi pomeni bogate.
Rusaliile au devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezurilor.
În a doua zi de Rusalii, la biserică, se sfinţeşte apa cu care se stropesc
câmpurile cultivate pentru a fi protejate de grindină.
Acum se deschide şi sezonul culegerii plantelor vindecătoare, care până la
această dată au fost considerate ca fiind „otrăvite” de către Rusalii.
Rusaliile şi Căluşarii
Legat de sărbătoarea Rusaliilor este şi dansul Căluşarilor, dans ritual de
origine străveche, cu funcţii magice. Prima descriere a obiceiului datează din
sec. al XVIII-lea şi se datorează cărturarului Dimitrie Cantemir. În
„Descrierea Moldovei”, el nota: „Mulţimea superstiţioasă crede că ei au puterea
de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a
aşezat la pământ, ei încep săriturile lor şi, la un anumit loc al cântecului,
calcă, unul după altul, de la cap până la picioare, pe cel culcat; în sfârşit,
îi suflă la ureche câteva cuvinte anume ticluite şi poruncesc bolii să iasă.”
Dincolo de manifestarea artistică, de demonstraţia de forţă, agilitate şi ritm,
avem de-a face cu o frăţie magică, în care participanţii sunt iniţiaţi după un
ritual foarte strict, pentru a dobândi capacităţile necesare executării
dansului. Acesta are semnificaţii profunde, care din timpuri străvechi
investesc ritualul cu puterea de a lupta împotriva forţelor malefice. Scopul
acestuia este de a apăra oamenii, animalele şi recoltele de influenţele
negative ale Rusaliilor, dar şi de a vindeca bolile.
Mai puţin cunoscută este tradiţia românească legată de fructul alunului. Acesta
creşte într-un conglomerat numit „căluş”. Se pare că denumirea dansului magic
„Căluşul” vine de aici. Realizarea ritualurilor presupune o stare de unitate şi
o legătură între participanţi, la fel de strânsă ca aceea a „căluşului” de
alun. Sacralitatea alunului se extinde şi asupra căluşarilor pentru perioada în
care grupul este activ. Plantă cu virtuţi magice deosebite, alunul înfloreşte
şi se scutură în noaptea de Înălţare, la patruzeci de zile de la Învierea
Domnului. Florile sale sunt vindecătoare şi cu atât mai preţioase, cu cât sunt
mai trecătoare. Crengile de alun culese în acest moment sunt investite de
tradiţia multor popoare cu virtuţi magice. Să ne amintim doar de nuieluşa de
alun a zânelor, vracilor şi fântânarilor.
În tradiţia românească, se spune că Rusaliile pot lua minţile oamenilor, îi pot
îmbolnăvi, iar dansul lor frenetic nu poate fi contracarat decât prin metode
magice, una dintre ele fiind chiar dansul Căluşarilor. Despre cei atinşi de
puterea Rusaliilor se spune ca sunt „luaţi din căluş”. Nu este o boală ce poate
fi vindecată de medici. Seamănă cu o transă hipnotică ce nu poate fi vindecată
decât prin puterea magică a căluşarilor. Vătaful căluşarilor foloseşte un
procedeu de diagnosticare bazat pe melodiile de căluş. Bolnavul care dă semne
că este afectat de o anume melodie este diagnosticat prin depistarea
„spiritului” bolii. Actul care aduce vindecarea este doborârea din căluş.
Vătaful atinge cu steagul (care are la capăt o legătură de usturoi, una de
pelin şi un şnur roşu) pe unul dintre căluşari. Căzut la pământ, acesta preia
eliberarea bolnavului de suferinţa sa.
Jocul Căluşarilor pare a fi unul dintre cele mai vechi şi mai complexe dansuri
populare româneşti. Bărbaţii care doreau să intre în ceata Căluşarilor se
adunau cu o săptămână înaintea Rusaliilor în afara satului, pe malul unei ape,
unde, în mod ritual, depuneau un jurământ de respectare a regulilor cetei şi a
condiţiilor purităţii rituale în perioada Rusaliilor (abstinenţa sexuală şi un
comportament adecvat normelor de conduită etică a comunităţii tradiţionale).
Pentru zece zile ei trăiau într-un timp sacru. În această perioadă purtau un
costum specific, zurgălăi la picioare, câte o bâtă, iar de dormit dormeau sub
streşinile bisericilor ca să fie apăraţi de răzbunarea Rusaliilor. Ceremonialul
cuprinde practici şi formule magice, dansuri şi acte rituale executate de un grup
de bărbaţi strict ierarhizat: Mut, Vătaf, ajutor de Vătaf, Stegar, Căluşari de
rând. Starea grupului era una euforică şi de coeziune mistică între
participanţi.
Semnificaţiile dansului Căluşarilor
Dansul Căluşarilor are diverse funcţii şi semnificaţii:
- transferul magic al fertilităţii divine prin descântarea, în timpul jocului,
a bolovanului de sare pentru animale şi a farfuriei cu seminţe pentru
însămânţarea şi rodnicia ogoarelor;
- grăbirea căsătoriei fetelor şi fertilizarea simbolică a tinerelor soţii prin intrarea lor în hora Căluşarilor, la încheierea jocului (despre dansul Căluşarilor se credea că are efecte fertilizatoare manifestate asupra pământului şi femeilor);
- vindecarea persoanelor „luate din Rusalii” sau „luate din Căluş” prin transferul magic al sufletului sănătos de la oala de lut spartă cu băţul de Mut sau Vătaf sau de la căluşarul supus unei morţi rituale, numită Doborârea căluşarilor, la omul bolnav;
- dansul cu copiii în braţe în hora Căluşului sau sărituri peste copiii întinşi pe pământ pentru alungarea bolilor, în special a „frigurilor”;
- alungarea Rusaliilor prin ameninţarea lor cu diferite arme preistorice (beţe,
săbii din lemn, arcuri cu săgeţi), prin scene războinice, prin plante magice
(pelin, usturoi), prin impetuozitatea dansurilor care imită uneori mersul la
trap sau în galop al cailor, prin formule indescifrabile şi zgomote produse de
zurgălăi şi clopoţei.
La încheierea perioadei sacre a Rusaliilor, Căluşarii reveneau la locul în care depuseseră jurământul, coborau steagul şi îl îngropau într-un loc secret. Apoi ceata se împrăştia, fiecare membru plecând în altă direcţie. Mai târziu se întâlneau în sat, se salutau ca după o absenţă îndelungată şi totul reintra în obişnuinţele cotidiene.