Galapagos - o minune pe cale de disparitie
La aproape 1000 km departare de tarmul ecudorian, in Oceanul Pacific, se afla un palc de insule stancoase, parand abia nascute din lava intarita urcata la suprafata din adancul marii. Tinut ale carui forme de viata, ciudate si necunoscute pana in urma cu doua veacuri, au inspirat nasterea uneia dintre cele mai indraznete si insemnate idei ale Omului, un salt colosal al cunoasterii - teoria evolutiei speciilor -, Galapagos este el insusi un loc al Nasterii, caci el insusi se naste inca: sub apasarea presiunii colosale din adancuri, lava topita iese mereu prin crapaturile scoartei terestre, iar batalia dintre apa si foc continua.
Asezat deasupra unuia dintre punctele fierbinti ale Terrei, intr-un loc in care scoarta Pamantului, foarte subtire, se crapa mereu, lasand sa iasa la suprafata magma topita care fierbe in adancul planetei, Arhipelagul Galapagos e un roi de insule vulcanice stancoase, foarte tinere la scara geologica: cele mai varstnice au intre 5 si 10 milioane de ani vechime, iar altele, precum Isabela si Fernandina, sunt inca in formare, asa cum au aratat-o eruptiile vulcanice din urma cu un an, care au adaugat insulei Fernandina inca un strat de lava solidificata.
Originea vulcanica a acestor insule e vizibila in fiecare dintre trasaturile lor, si doar interventia masiva si daunatoare a omului le-a modificat, pe alocuri, caracteristicile naturale - intotdeauna in paguba.
De dragul preciziei, geografii au clasificat alcatuirile de piatra care, adunate la un loc formeaza Arhipelagul Galapagos, in categorii: 18 insule mai maricele (zise principale; sunt cele cu suprafata mai mare de 1 kmp), trei insule mici si alte 107… ce? Niste ostroave, poate, desi, pentru unele dintre ele, chiar si asta e prea mult spus, caci sunt de fapt, doar niste stanci ce se ridica deasupra apei, prea inalte si abrupte pentru a fi locuite de altceva decat de pasari si insecte.
Desi asezate chiar pe Ecuator, insulele Galapagos sunt departte de a arata ca luxuriantele insule ecuatoriale din pliantele turistice. Curentul Humboldt - un curent oceanic rece - are o influenta puternica asupra climatului lor.
Invaluite in ceturi, batute de vanturi reci si stropite de burnita in anotimpul umed; ceva mai calde, cu vreme linistita si soare in anotimpul uscat, cand soarele incalzeste piatra intunecata a stancilor, insulele Galapagos nu prea au nimic idilic sau edenic in infatisare; sunt, mai peste tot, aspre, fruste, cu o natura salbatica, amintind inca mult de vulcanii care le-au dat nastere.
Iar pe aceste alcatuiri de roca magmatica, iguane tepoase, testoase uriase, de aproape 2 metri lungime, pinguini si lei de mare, cormorani nezburatori si albatrosi cu aripi imense, zeci de specii de pasarele care nu se gasesc decat aici, alcatuiesc acea fauna, fara seaman in lume, care a facut faima insulelor Galapagos.
În
septembrie 2008, Ecuador a devenit prima ţară din lume care a declarat
drepturi constituţionale naturii, stabilind astfel un nou sistem de
protejare a mediului. Reflectând credinţele şi tradiţiile indigenilor
din Ecuador, Constituţia acestui stat declară că natura „are dreptul să
existe, să persiste, să se menţină şi să-şi regenereze ciclurile vitale,
structurile, funcţiile, precum şi procesele de evoluţie.” Acest drept,
susţine Constituţia, „este independent de obligaţia instituţiilor de
mediu, a celor juridice sau a statului de a asigura persoanele care
depind de sistemul natural.”Noua Constituţie redefineşte relaţia omului cu natura, afirmând că natura nu este doar un obiect care poate fi luat în proprietate şi exploatat de oameni, ci este mai degrabă o entitate care are drepturi, ce ar trebui luate în considerare în mod echitabil şi puse sub protecţia legii.
Mari Margil, director asociat la Fondul Apărării Legale a Mediului, a lucrat îndeaproape cu membri ai adunării constituţionale din Ecuador la elaborarea Drepturilor Naturii care să poată fi implementate din punct de vedere legal, ceea ce marchează un punct de răscruce în traiectoria legilor mediului. Iniţiativa Ecuadorului în această problemă ar putea avea un efect global de domino. Margil susţine că organizaţia sa a fost contactată de alte ţări interesate, cum ar fi, spre exemplu, Nepalul, care în prezent lucrează la elaborarea primei sale constituţii.
Cu toată speranţa şi progresul evident obţinut în acest sens, articolele din constituţie referitoare la Drepturile Naturii prezintă anumite deficienţe: dificultăţi de aplicare şi contradicţii cu legile existente şi cu realitatea obiectivă. Există şi o fisură fundamentală în constituţia Ecuadorului, datorată refuzului preşedintelui Correa de a include o clauză de scutire de taxă şi un acord preliminar din partea comunităţilor pentru implementarea proiectului de dezvoltare care le-ar putea afecta ecosistemul local.
„Mă
aştept ca industriile extractive multinaţionale să se opună,” spune
Margil. „Veniturile lor se bazează pe posibilitatea de a trata ţările şi
ecosistemele ca pe nişte hoteluri ieftine. Corporaţiile multinaţionale
nu au nicio reţinere să distrugă planeta pentru a-şi creşte
profiturile.” Noua Lege Minieră introdusă de preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa şi susţinută de companiile canadiene, care deţin majoritatea concesiunilor miniere din Ecuador, confirmă anticipările lui Margil. Această lege permite exploatarea la scară largă a metalului în zonele deluroase virgine din Anzi şi în pădurile tropicale amazoniene. Pe tot cuprinsul ţării au avut loc demonstraţii majore de protest, care îl acuză pe preşedintele Correa că, prin exploatarea intereselor miniere, va cauza un dezastru social şi ecologic.
Carlos Zorrilla, director executiv al Organizaţiei de Apărare şi Conservare Ecologică din Intag, care a fost un apărător neobosit al mediului împotriva companiilor miniere transnaţionale, spune că deşi noua constituţie arată bine pe hârtie, „în practică, guvernele ca şi cel condus de Correa, vor susţine că finanţarea proiectelor lor politice, care aduc «bunăstare şi prosperitate» anulează drepturile naturii.”
Deşi preşedintele Ecuadorului îmbrăţişează implementarea modelului de dezvoltare al exploatării miniere, includerea drepturilor naturii în constituţia naţională constituie un precedent revoluţionar şi inspirator pentru celelalte state ale globului. Dacă istoria poate fi considerată un indicator, ne putem aştepta ca ecuadorienii să lupte cu succes pentru Drepturile Naturii, cu sau fără preşedintele lor.
Când Ecuadorul a elaborat noua constituţie care acordă naturii drepturi inalienabile, mass-media americană a ignorat aproape complet acest eveniment istoric. În cazul ziarului Los Angeles Times, unul dintre puţinele jurnale care au scris despre acest subiect, comitetul de redacţie a trivializat evenimentul, (în articolul cu titlul „Natura a fost pusă în constituţia Ecuadorului” – 2 septembrie, 2008) insinuând că aceasta ar fi o nebunie.
„Sistemul
ecologic din întreaga lume se află în pragul colapsului. Este stringent
necesar să ne modificăm în mod fundamental relaţia cu natura. Aceasta
necesită transformări atât în domeniul legilor, cât şi în cadrul
culturii şi mai ales în comportamentul nostru, al oamenilor, ca parte a
naturii în mijlocul căreia trăim,” a spus Mari Margil, director asociat
al Fondului de Apărare, care este dezamăgită de modul în care mass-media
americană a ignorat aproape cu desăvârşire această iniţiativă
extraordinară a Ecuadorului. În Ecuador, la momentul la care s-a votat constituţia, toată lumea era optimistă în ceea ce priveşte modalitatea de punere în practică a clauzelor constituţionale ale „Drepturilor Naturii”. „Pe cât de emoţionant este acest proiect, pe atât de inevitabil este ca cei care se află la putere să găsească modalităţi de a se sustrage, de a submina şi de a ignora aceste drepturi,” a spus Carlos Zorrilla, director executiv al Organizaţiei de Apărare şi Conservare a Mediului din Intag.
Potrivit lui Zorrilla, o dezamăgire de proporţii a reprezentat-o noua lege minieră a preşedintelui Rafael Correa. „Legea jonglează cu drepturile naturii şi le «extinde», astfel încât giganticele echipamente de extracţie minieră să poată trece cu uşurinţă prin ele”, a spus Zorrilla, care a lucrat împreună cu diverse comunităţi ale regiunii ecuadoriene Intag, pentru a se opune proiectului de promovare şi dezvoltare minieră. „Pentru a menţiona doar câteva exemple: legea nu interzice mineritul la scară largă în habitatele speciilor aflate pe cale de dispariţie şi nici evacuarea de metale grele în râuri şi cursurile de apă.”
Câţiva lideri ingenioşi au înaintat o plângere penală la Curtea Constituţională a Ecuadorului în martie 2009, prin care urmăresc să anuleze legea minieră, pe care ei o consideră neconstituţională. Articolul 1 din „Drepturile Naturii” prevede că „Fiecare persoană, popor, comunitate sau naţionalitate, are dreptul să ceară recunoaşterea drepturilor naturii în faţa organizaţiilor publice. Aplicarea şi interpretarea acestor drepturi se va face conform cu principiile corelate menţionate în constituţie.”
Dincolo
de luptele care au loc pentru asigurarea respectării adevăratului sens
şi scop al constituţiei, dr. Mario Melo, avocat specializat în Legea
Mediului şi Drepturile Omului şi consilier în cadrul Fundación
Pachamama-Ecuador, consideră că clauzele drepturilor constituţionale ale
naturii, care reflectă tradiţiile băştinaşilor ar putea oferi o cale
pentru asigurarea unui viitor care să fie susţinut din punct de vedere
ecologic.„Eu consider că recunoaşterea «Drepturilor Naturii» reprezintă un progres la scară globală, ce merită să fie difuzat şi comentat pe întreaga planetă, ca o contribuţie din partea Ecuadorului la căutarea unor noi modalităţi de rezolvare a crizei mediului, criză datorată schimbărilor climatice.”
Lupta mişcărilor sociale ecuadoriene împotriva guvernului Ecuadorului, pentru susţinerea Drepturilor Naturii şi pentru crearea unui nou model de dezvoltare care să considere fiinţele umane ca parte interdependentă a naturii şi nu ca exploatatori dominatori ai acesteia, este o luptă pe care ar trebui să continuăm să o monitorizăm şi din care ar trebui să învăţăm cu toţii.