magia naturii | Sărbătoarea Paştelui

Tradiţii populare româneşti

Ca şi alte sărbători creştine, Paştele este însoţit de numeroase obiceiuri populare care îşi au originea în tradiţiile străvechi (considerate azi de mulţi a fi păgâne) şi de credinţe şi superstiţii legate de ciclul anotimpurilor şi treburilor gospodăreşti.

În Vinerea Mare se obişnuieşte să fie duse flori la biserică pentru Iisus. În timpul slujbei se trece pe sub masă de trei ori ca simbol al poticnirilor lui Iisus atunci când şi-a dus crucea. Tot în această zi, numită şi Vinerea Seacă se obişnuieşte să se ţină post negru. Se mai spune că dacă va ploua în această zi, anul va fi unul roditor şi îmbelşugat, iar dacă nu va ploua va fi un an secetos. Un alt obicei spune că cel care se va scălda în apă rece de trei ori în această zi, aşa cum Ioan Botezatorul boteza în apele Iordanului, va fi sănătos pe tot parcursul anului.

În Sâmbăta Mare se prepară pasca şi cozonacul ce vor fi duse la biserică pentru a fi sfinţite în noaptea de Înviere. Seara, toată lumea merge la biserică pentru a asista la slujba de Învierea Domnului, pentru a lua lumina, pentru a lua tradiţionalele Sfinte Paşti precum şi flori sfinţite, dintre cele care au fost duse în Vinerea Mare la biserică. În după amiaza zilei de sâmbătă se încheie postul de 40 de zile şi clopotele încep să bată din nou. Cel mai important moment al zilei este sfinţirea apei botezătoare la biserică. Se spune că prima persoană care urmează să fie botezată cu această apă „nouă” va avea noroc toată viaţa.

În Duminica Învierii este obiceiul să fie purtate haine noi ca semn de înnoire a trupului şi a sufletului. Dimineaţa se pune într-un ibric apă rece, un ou şi un ban de argint. Cine se spală cu această apă va fi rumen în obraji ca oul, tare ca banul şi va avea o viaţă îmbelşugată.

În noaptea de Înviere cei care merg la biserică au câte o lumânare pe care o vor aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al victoriei vieţii asupra morţii, a luminii divine asupra întunericului ignoranţei. Unii obişnuiesc să păstreze restul de lumânare rămas, pe care îl aprind în cursul anului când au vreo problemă gravă.

O credinţă răspândită este aceea că, timp de o săptămână, începând cu noaptea Învierii, porţile raiului rămân deschise. Astfel încât sufletele celor decedaţi în timpul Săptămânii Luminate ajung cu siguranţă în rai.

Ouăle roşii simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa. De aceea atunci când se sparg ouăle prin ciocnire se obişnuieşte să se spună: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!” Aceste formule se pot folosi ca formule de salut timp de patruzeci de zile, până la Înălţarea Domnului. Există credinţa că cei care ciocnesc ouă se întâlnesc pe lumea cealaltă. Culoarea roşie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus. În unele zone se obişnuieşte să se picteze ouăle. În funcţie de zona în care se fac ele se numesc ouă încondeiate, închistrate, muncite, picate (cu ceară) etc.

Circulă şi numeroase legende despre ouăle roşii. În unele, Maica Domnului, hăituită, fie face ouă roşii pe care le aruncă în spate pentru a-i deruta pe urmăritori, fie transformă pietrele pe care le aruncau aceştia în ouă roşii. Altă legendă povesteşte că, la răstignirea lui Hristos, Sfânta Maria pune un coş cu ouă sub cruce ca să-i îmbuneze pe soldaţi, iar acestea sunt înroşite de sângele Mântuitorului. Se mai spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în ouă roşii. O altă legendă povesteşte că vestea Învierii lui Iisus a fost primită cu neîncredere de unii: o precupeaţă care vindea ouă în piaţă a zis că ea va crede doar atunci când ouăle se vor înroşi, iar ouăle s-au înroşit pe loc.

Ouăle simbolizează şi reîntinerirea, primăvara. Ouăle împodobite sau colorate erau dăruite primăvara, ca simbol al renaşterii, încă din era precreştină. În Egiptul antic, oul era simbolul legământului vieţii şi reprezenta totodată sicriul ori camera mortuară. În tradiţia populară românească, ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, au capacităţi protectoare.

Pasca este o prăjitură specifică Paştelui, de formă rotundă, cu o cruce la mijloc şi aluat împletit pe margini, umplută cu brânză de vaci. În momentul în care se pune în cuptor, femeile de la ţară fac semnul crucii cu lopata pe pereţii cuptorului. Despre originea ei există o legendă care spune că, în timp ce predica împreună cu apostolii, Iisus a fost găzduit la un om foarte generos. Acesta le-a pus în traistă la plecare, fără ştirea lor, pâine pentru drum. Apostolii l-au întrebat pe Iisus când va fi Paştele, iar el le-a răspuns că atunci când vor găsi pâine în traistă. Au căutat şi au găsit pâinea. De atunci e obiceiul să se coacă pască de Paşti.

Sărbătoarea Paştelui

	Iisus a spus: „Cunoaşteţi adevărul şi acesta vă va face să fiţi liberi.” Omenirea începe să îşi dea seama din ce în ce mai clar că toate transformările care se manifestă în zilele noastre nu mai pot fi considerate simple evenimente trecătoare. Milioane de oameni îşi pierd slujbele şi statutul profesional care părea asigurat pentru totdeauna. Toate tentativele de rezolvare a problemei şomajului au eşuat în mare măsură. În numeroase ţări, valoarea banilor se topeşte precum zăpada la soare. Materiile prime şi resursele energetice au devenit din ce în ce mai rare. Ştiinţa şi tehnica par să-şi piardă controlul asupra lumii artificiale căreia tot ele i-au dat viaţă. Omenire devine – pe bună dreptate – din ce în ce mai îngrijorată de posibilele catastrofe care o pot ameninţa. Euforia născută dintr-un progres al cărui control devine din ce în ce mai îndoielnic a început să facă loc unei temeri şi unei angoase din ce în ce mai profunde în legătură cu viitorul omenirii. Deşi nivelul de trai a sporit în unele ţări într-o manieră remarcabilă şi cu o viteză surprinzătoare, încă şi mai rapid au crescut insatisfacţia, ura şi gelozia. Lipsa credinţei şi imoralitatea se răspândesc pretutindeni, dând naştere la tot mai multe acte de violenţă şi la orori din ce în ce mai mari. Tinerii au dispărut aproape în totalitate din biserici. În acelaşi timp, materialismul a invadat întreaga lume. În nici un alt moment din istoria omenirii acest fenomen nu a căpătat o asemenea amploare. La modul general, mesajul lui Iisus a devenit străin omului din epoca actuală. Legătura autentică cu Dumnezeu a dispărut aproape complet, şi cei care continuă să accepte religia nu mai găsesc astăzi fundamentele pe care să îşi sprijine credinţa. Încrederea în afirmaţiile bisericii este serios zdruncinată. Frica de Dumnezeu a domnit prea mult, ea fiind exploatată şi comercializată chiar de către cei care ar fi trebuit să o înlăture cu sfatul lor. Religiozitatea bisericii a căpătat o formă care nu se mai adresează tinerei generaţii. Bisericile sunt din ce în ce mai goale. Există totuşi numeroase persoane, care continuă să ascundă în profunzimea sufletului lor o sete după marile adevăruri. Acestor suflete îngrijorate li se adresează şi materialul de faţă, care oferă o viziune mai puţin cunoscută asupra învăţăturii religioase obişnuite, şi care ne poate ajuta să-L înţelegem mult mai profund şi în realitatea revelaţiilor Sale divine pe Iisus Christos. În timp ce tradiţia religioasă se află în plin proces de descompunere, căzând pradă celor mai bizare şi mai contradictorii idei şi ideologii, capabile să dea naştere unei confuzii generalizate, tot mai mulţi oameni se întreabă de ce Dumnezeu rămâne mut? Dar El nu este deloc mut! Din toate timpurile, Dumnezeu a trimis mesaje şi avertismente omenirii, pe care nu le-a acceptat însă decât rareori. Chiar şi mesajul divin, atât de generos, adus de Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a fost în mare măsură ignorat sau răstălmăcit. Otrava materialismului a pătruns astăzi adânc şi în esenţa creştinismului. Rămâne totuşi întrebarea tulburătoare dacă mai există vreun mijloc prin care putem recunoaşte Revelaţia lui Dumnezeu… Sărbătoarea Paştelui vă aminteşte cu siguranţă învierea lui Iisus din Nazaret, Iisus Christos. Poate vă gândiţi că El a fost trimis pentru a lua asupra Sa păcatele lumii şi că El simbolizează marele Mediator între voi şi Dumnezeu - majoritatea creştinilor gândesc aşa. Ei apelează la Iisus ca mijlocitor pe lângă un Dumnezeu sever, uneori furios, aşezat undeva într-o parte a Universului numită Cer. Marii înţelepţi ne învaţă însă că acest Cer nu se găseşte altundeva decât în propria noastră Conştiinţă. Unii creştini cred că este posibil să ajungă la Dumnezeu prin intermediul Fiului Său, care este mai puţin auster şi mai iubitor (în perspectiva lor) decât acesta, uitând astfel că Dumnezeu este dragoste. Fiul Său este marea şi nobila Fiinţă numită de toţi „Cel Binecuvântat”, iar învierea Sa este celebrată în ziua de Paşti. Sărbătoarea Paştelui, ca şi cea a Crăciunului, pot însă avea pentru fiecare dintre noi – în funcţie de gradul de trezire spirituală, de deschidere sufletească şi de sensibilitate şi rafinament interior – şi o altă semnificaţie, mai profundă, esoterică şi oarecum personală (în sensul de a fi trăită cu toată fiinţa, stabilind o legătură directă, reală a fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu). Pentru o astfel de fiinţă, sărbătoarea Paştelui nu aminteşte doar de învierea lui Iisus Christos, ci simbolizează învierea Conştiinţei Christice în fiecare Conştiinţă umană. „Conştiinţa Christică” este o stare elevată de conştiinţă care este caracterizată de legătura directă, apropiată, cu Dumnezeu, de o percepţie globală şi obiectivă a realităţii şi de o infinită iubire şi compasiune pentru tot ceea ce există. Sărbătoarea Paştelui semnifică pentru cel deschis sufleteşte învierea lui Iisus în sufletul său şi deci propria sa înviere: doar această înviere lăuntrică ne poate duce pe cele mai înalte culmi ale spiritului. Esoteric, Paştele semnifică învierea marelui învăţător şi educator care a eliberat omenirea de servituţi şi limitări materiale. Acest mare suflet a venit pe Pământ pentru a ne arăta în plenitudinea sa drumul către veritabilul Dumnezeu, atotputernic, omniprezent şi atotştiutor. El ne-a făcut să vedem că Dumnezeu este întreaga Bunătate, întreaga Înţelepciune, întregul Adevăr, este totul în Tot. Marele Învăţător a cărui înviere ne este amintită de această sărbătoare, a fost trimis pentru a ne arăta şi a ne face să înţelegem că Dumnezeu nu se află doar în afară, ci şi înlăuntrul nostru, că El nu se desparte (nu este separat) niciodată de nici una dintre creaţiile sale, că el este întotdeauna un Dumnezeu drept şi iubitor, că El este în tot, ştie tot, cunoaşte totul şi conţine întreg adevărul. Toată cunoaşterea lumii nu ne-ar putea permite nici măcar o înţelegere parţială a întregii semnificaţii a acestei sfinte învieri. Rolul acestui mare învăţător şi educator este uriaş – convingere pe care sperăm că o împărtăşesc toţi oamenii, fie ei credincioşi sau atei. El a venit spre noi pentru a ne face să înţelegem mai bine viaţa aici, pe pământ. El ne-a arătat că toate limitările materiale vin de la om, şi niciodată nu trebuie să le interpretăm altfel. Aplicând învăţătura Sa, am putea îndeplini aceleaşi lucrări ca şi el, şi chiar mai mari, aşa cum El însuşi ne spune. Iisus Christos a venit pentru a ne arăta mai explicit că Dumnezeu este unica şi marea cauză a tuturor lucrurilor, că El este Totul. Deci nu trebuie doar să ne sprijinim pe medierea şi iubirea lui Iisus, ci să-i urmăm calea şi învăţătura. Învierea Sa trebuie, din această perspectivă, să ne amintească de învăţătura Sa, care poate fi rezumată în câteva cuvinte în predica de pe Munte: „Fiţi desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru este desăvârşit.” Bucuria învierii Sale nu înseamnă doar că El va lua asupra Sa păcatele lumii, mântuind-o astfel, cât faptul că El arata calea spre Dumnezeu şi o întrupează cu infinită dragoste şi înţelepciune, bucuria de a şti că imensul Său suflet ne îmbrăţişează şi ne sprijină în efortul nostru de a trăi o viaţă divină, aici pe pământ, de a ne apropia de Dumnezeu. Iisus este permanent prezent, noi suntem cei care adeseori îl uităm, iar sărbătorile sfinte ne ajută să restabilim – măcar temporar – legătura cu El. Există multe presupuneri asupra modului în care Iisus a primit învăţătura divină. Acest fapt este însă mai puţin important, întrucât totul vine de la Dumnezeu, sursa unică a tuturor lucrurilor. Primind la rândul nostru această învăţătură, prin citirea cărţilor sfinte sau prin revelaţie, dar în primul rând prin deschiderea inimilor noastre faţă de Iisus, vom urmări ca învăţătura să rodească în noi şi să o dăruim la rândul nostru, pentru a putea primi apoi mai mult. A dărui înseamnă aici nu neapărat a încercarea de a-i învăţa pe alţii, cât a trăi plenar în spiritul ei – înseamnă să fim un canal conştient prin care iubirea divină să se reverse în lume, înseamnă să fim un „stâlp de lumină” care leagă pământul cu Cerul, să trăim permanent în contact cu prezenţa Divină, în starea de Conştiinţă Christică – să fim veritabili Fii ai lui Dumnezeu pe acest Pământ. Sărbătoarea Paştelui trebuie astfel să ne amintească faptul că Iisus nu a venit pentru a ne aduce o nouă dogmă, ci pentru a ne ajuta să înţelegem că suntem Fiii lui Dumnezeu, pentru a ne ajuta să trăim această legătură directă cu Dumnezeu – aceasta fiind Calea, Adevărul şi Viaţa. Pentru a trăi plenar momentul învierii lui Iisus Christos (sărbătoarea Paştelui), putem evoca anticipativ bucuria acestei sărbători, inducându-ne o stare transfiguratoare de aşteptare, precum cea care anticipează un miracol. Vom urmări să avem o stare cât mai armonioasă şi elevată, care ne va facilitat percepţia directă a semnificaţiei spirituale a sărbătorii Paştelui. De asemenea, vom urmări să ne apropiem sufleteşte cât mai mult de Iisus, cu multă dragoste dar şi cu umilinţă, pentru a restabili legătura – care ar trebui să fie permanentă – cu El.

Iisus a spus: „Cunoaşteţi adevărul şi acesta vă va face să fiţi liberi.”

Omenirea începe să îşi dea seama din ce în ce mai clar că toate transformările care se manifestă în zilele noastre nu mai pot fi considerate simple evenimente trecătoare. Milioane de oameni îşi pierd slujbele şi statutul profesional care părea asigurat pentru totdeauna. Toate tentativele de rezolvare a problemei şomajului au eşuat în mare măsură. În numeroase ţări, valoarea banilor se topeşte precum zăpada la soare. Materiile prime şi resursele energetice au devenit din ce în ce mai rare. Ştiinţa şi tehnica par să-şi piardă controlul asupra lumii artificiale căreia tot ele i-au dat viaţă. Omenire devine – pe bună dreptate – din ce în ce mai îngrijorată de posibilele catastrofe care o pot ameninţa. Euforia născută dintr-un progres al cărui control devine din ce în ce mai îndoielnic a început să facă loc unei temeri şi unei angoase din ce în ce mai profunde în legătură cu viitorul omenirii. Deşi nivelul de trai a sporit în unele ţări într-o manieră remarcabilă şi cu o viteză surprinzătoare, încă şi mai rapid au crescut insatisfacţia, ura şi gelozia. Lipsa credinţei şi imoralitatea se răspândesc pretutindeni, dând naştere la tot mai multe acte de violenţă şi la orori din ce în ce mai mari. Tinerii au dispărut aproape în totalitate din biserici. În acelaşi timp, materialismul a invadat întreaga lume. În nici un alt moment din istoria omenirii acest fenomen nu a căpătat o asemenea amploare.

La modul general, mesajul lui Iisus a devenit străin omului din epoca actuală.

Legătura autentică cu Dumnezeu a dispărut aproape complet, şi cei care continuă să accepte religia nu mai găsesc astăzi fundamentele pe care să îşi sprijine credinţa. Încrederea în afirmaţiile bisericii este serios zdruncinată. Frica de Dumnezeu a domnit prea mult, ea fiind exploatată şi comercializată chiar de către cei care ar fi trebuit să o înlăture cu sfatul lor. Religiozitatea bisericii a căpătat o formă care nu se mai adresează tinerei generaţii. Bisericile sunt din ce în ce mai goale.

Există totuşi numeroase persoane, care continuă să ascundă în profunzimea sufletului lor o sete după marile adevăruri. Acestor suflete îngrijorate li se adresează şi materialul de faţă, care oferă o viziune mai puţin cunoscută asupra învăţăturii religioase obişnuite, şi care ne poate ajuta să-L înţelegem mult mai profund şi în realitatea revelaţiilor Sale divine pe Iisus Christos.

În timp ce tradiţia religioasă se află în plin proces de descompunere, căzând pradă celor mai bizare şi mai contradictorii idei şi ideologii, capabile să dea naştere unei confuzii generalizate, tot mai mulţi oameni se întreabă de ce Dumnezeu rămâne mut? Dar El nu este deloc mut! Din toate timpurile, Dumnezeu a trimis mesaje şi avertismente omenirii, pe care nu le-a acceptat însă decât rareori. Chiar şi mesajul divin, atât de generos, adus de Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a fost în mare măsură ignorat sau răstălmăcit.
Otrava materialismului a pătruns astăzi adânc şi în esenţa creştinismului. Rămâne totuşi întrebarea tulburătoare dacă mai există vreun mijloc prin care putem recunoaşte Revelaţia lui Dumnezeu…

Sărbătoarea Paştelui vă aminteşte cu siguranţă învierea lui Iisus din Nazaret, Iisus Christos. Poate vă gândiţi că El a fost trimis pentru a lua asupra Sa păcatele lumii şi că El simbolizează marele Mediator între voi şi Dumnezeu - majoritatea creştinilor gândesc aşa. Ei apelează la Iisus ca mijlocitor pe lângă un Dumnezeu sever, uneori furios, aşezat undeva într-o parte a Universului numită Cer. Marii înţelepţi ne învaţă însă că acest Cer nu se găseşte altundeva decât în propria noastră Conştiinţă. Unii creştini cred că este posibil să ajungă la Dumnezeu prin intermediul Fiului Său, care este mai puţin auster şi mai iubitor (în perspectiva lor) decât acesta, uitând astfel că Dumnezeu este dragoste. Fiul Său este marea şi nobila Fiinţă numită de toţi „Cel Binecuvântat”, iar învierea Sa este celebrată în ziua de Paşti.

Sărbătoarea Paştelui, ca şi cea a Crăciunului, pot însă avea pentru fiecare dintre noi – în funcţie de gradul de trezire spirituală, de deschidere sufletească şi de sensibilitate şi rafinament interior – şi o altă semnificaţie, mai profundă, esoterică şi oarecum personală (în sensul de a fi trăită cu toată fiinţa, stabilind o legătură directă, reală a fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu). Pentru o astfel de fiinţă, sărbătoarea Paştelui nu aminteşte doar de învierea lui Iisus Christos, ci simbolizează învierea Conştiinţei Christice în fiecare Conştiinţă umană. „Conştiinţa Christică” este o stare elevată de conştiinţă care este caracterizată de legătura directă, apropiată, cu Dumnezeu, de o percepţie globală şi obiectivă a realităţii şi de o infinită iubire şi compasiune pentru tot ceea ce există.

Sărbătoarea Paştelui semnifică pentru cel deschis sufleteşte învierea lui Iisus în sufletul său şi deci propria sa înviere: doar această înviere lăuntrică ne poate duce pe cele mai înalte culmi ale spiritului.

Esoteric, Paştele semnifică învierea marelui învăţător şi educator care a eliberat omenirea de servituţi şi limitări materiale. Acest mare suflet a venit pe Pământ pentru a ne arăta în plenitudinea sa drumul către veritabilul Dumnezeu, atotputernic, omniprezent şi atotştiutor. El ne-a făcut să vedem că Dumnezeu este întreaga Bunătate, întreaga Înţelepciune, întregul Adevăr, este totul în Tot. Marele Învăţător a cărui înviere ne este amintită de această sărbătoare, a fost trimis pentru a ne arăta şi a ne face să înţelegem că Dumnezeu nu se află doar în afară, ci şi înlăuntrul nostru, că El nu se desparte (nu este separat) niciodată de nici una dintre creaţiile sale, că el este întotdeauna un Dumnezeu drept şi iubitor, că El este în tot, ştie tot, cunoaşte totul şi conţine întreg adevărul. Toată cunoaşterea lumii nu ne-ar putea permite nici măcar o înţelegere parţială a întregii semnificaţii a acestei sfinte învieri.

Rolul acestui mare învăţător şi educator este uriaş – convingere pe care sperăm că o împărtăşesc toţi oamenii, fie ei credincioşi sau atei. El a venit spre noi pentru a ne face să înţelegem mai bine viaţa aici, pe pământ. El ne-a arătat că toate limitările materiale vin de la om, şi niciodată nu trebuie să le interpretăm altfel. Aplicând învăţătura Sa, am putea îndeplini aceleaşi lucrări ca şi el, şi chiar mai mari, aşa cum El însuşi ne spune. Iisus Christos a venit pentru a ne arăta mai explicit că Dumnezeu este unica şi marea cauză a tuturor lucrurilor, că El este Totul.

Deci nu trebuie doar să ne sprijinim pe medierea şi iubirea lui Iisus, ci să-i urmăm calea şi învăţătura. Învierea Sa trebuie, din această perspectivă, să ne amintească de învăţătura Sa, care poate fi rezumată în câteva cuvinte în predica de pe Munte: „Fiţi desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru este desăvârşit.” Bucuria învierii Sale nu înseamnă doar că El va lua asupra Sa păcatele lumii, mântuind-o astfel, cât faptul că El arata calea spre Dumnezeu şi o întrupează cu infinită dragoste şi înţelepciune, bucuria de a şti că imensul Său suflet ne îmbrăţişează şi ne sprijină în efortul nostru de a trăi o viaţă divină, aici pe pământ, de a ne apropia de Dumnezeu. Iisus este permanent prezent, noi suntem cei care adeseori îl uităm, iar sărbătorile sfinte ne ajută să restabilim – măcar temporar – legătura cu El.

Există multe presupuneri asupra modului în care Iisus a primit învăţătura divină. Acest fapt este însă mai puţin important, întrucât totul vine de la Dumnezeu, sursa unică a tuturor lucrurilor. Primind la rândul nostru această învăţătură, prin citirea cărţilor sfinte sau prin revelaţie, dar în primul rând prin deschiderea inimilor noastre faţă de Iisus, vom urmări ca învăţătura să rodească în noi şi să o dăruim la rândul nostru, pentru a putea primi apoi mai mult. A dărui înseamnă aici nu neapărat a încercarea de a-i învăţa pe alţii, cât a trăi plenar în spiritul ei – înseamnă să fim un canal conştient prin care iubirea divină să se reverse în lume, înseamnă să fim un „stâlp de lumină” care leagă pământul cu Cerul, să trăim permanent în contact cu prezenţa Divină, în starea de Conştiinţă Christică – să fim veritabili Fii ai lui Dumnezeu pe acest Pământ.

Sărbătoarea Paştelui trebuie astfel să ne amintească faptul că Iisus nu a venit pentru a ne aduce o nouă dogmă, ci pentru a ne ajuta să înţelegem că suntem Fiii lui Dumnezeu, pentru a ne ajuta să trăim această legătură directă cu Dumnezeu – aceasta fiind Calea, Adevărul şi Viaţa.

Pentru a trăi plenar momentul învierii lui Iisus Christos (sărbătoarea Paştelui), putem evoca anticipativ bucuria acestei sărbători, inducându-ne o stare transfiguratoare de aşteptare, precum cea care anticipează un miracol. Vom urmări să avem o stare cât mai armonioasă şi elevată, care ne va facilitat percepţia directă a semnificaţiei spirituale a sărbătorii Paştelui. De asemenea, vom urmări să ne apropiem sufleteşte cât mai mult de Iisus, cu multă dragoste dar şi cu umilinţă, pentru a restabili legătura – care ar trebui să fie permanentă – cu El.

ACASA