Începutul
anului corespundea la unele popoare cu începutul sau sfârşitul
ciclurilor biologice ale plantelor şi animalelor de pe urma cărora
îşi câştigau existenţa. Marcând perioada pârguirii şi
coacerii cerealelor, deci perioada încheierii ciclului biologic al
celor mai importante plante alimentare cultivate de om, zilele de
Sânziene, Sfântul Petru şi Rusalii au asimilat un ritual ancestral
sezonier, asemănător celui de început de an. Principalele sărbători ale verii
se împart în două categorii: cu dată fixă (Sânzienele - 24 iunie şi Sfântul
Petru - 29 iunie) şi cu dată variabilă (Rusaliile) - în funcţie de zilele de
Paşti.
Sânzienele prezic viitorul
Sărbătoarea Sânzienelor, marcând solstiţiul de vară, dădea prilej la numeroase practici de divinaţie, de prospectare magică a ceea ce se va desfăşura în viitorul apropiat sau îndepărtat.
Cea mai obişnuită metodă consta în împletirea unei coroniţe de flori şi aruncarea ei de către fete sau băieţi, peste casă sau peste ocolul vitelor. Cununile fetelor erau împletite în formă rotundă, cele ale băieţilor în formă de cruce.
Dacă cununa rămânea pe acoperiş, celui care a aruncat-o îi mergea bine tot anul următor, dacă, dimpotrivă, cununa cădea, era semn rău.
Din întreaga floră spontană a României, sânziana este cea mai îndrăgită floare, mai ales din punct de vedere simbolic. Până în zilele noastre, în Maramureş, înfloritul sânzienelor indică momentul favorabil pentru cositul fânului şi începutul secerişului.
Umblatul cu făclia
Momentul
cel mai important al sărbătorii, în unele sate maramureşene, este
umblatul cu făclia. Făclia era lucrată meşteşugit dintr-un lemn de molid
uscat şi crăpat la un capăt, unde se fixează răşină de brad cu
surcele uscate de molid şi fire de cânepă. Odată cu lăsarea serii,
copiii şi feciorii urcau pe coama dealurilor, se strângeau în cerc pentru
a-şi aprinde făcliile şi apoi se aşezau în linie dreaptă, la o depărtare suficientă
unul de altul pentru a nu se arde cu răşina topită ce sare în timpul rotirii
făcliilor.
Este interesant că făcliile se rotesc numai într-un singur sens, cel al mersului aparent al soarelui pe bolta cerească, adică în sensul invers rotirii acelor de ceas.
Din
punct de vedere subtil, focul şi mirosul de răşină purifică atât spaţiul
înconjurător, cât şi oamenii care participă la ritual, având un efect
asemănător tămâiei. Când făcliile sunt pe cale a se stinge, tinerii coboară în
sat şi le împlântă în mijlocul grădinilor, între straturi.
Rotocoalele de foc şi învârtirea făcliei de la răsărit la apus ţin, cu siguranţă, de un cult solar care exprimă, printre altele, bucuria victoriei luminii asupra întunericului, iar aducerea făcliilor în curţi şi plantarea lor în mijlocul grădinilor sunt secvenţe purificatoare şi fertilizatoare ale obiceiului.
Locul aparte al Sânzienelor în calendarul popular este subliniat de culegerea rituală a plantelor de leac (sânziana, usturoiul, cicoarea, cimbrişorul, trifoiul alb, sulfina şi altele) şi de indicarea celei mai mari zile din an, cea a solstiţiului de vară, prin două repere importante: înfloritul sânzienelor şi încetarea cântecului cucului.
Ursita apare în vis
Prin
diferite practici, fetele sperau că îşi vor vedea în vis ursitul şi că vor
deveni, practicând un ritual magic, „frumoase şi curate ca roua, ca apa
neîncepută”. Ritualul era o baie purificatoare realizată în noaptea de
Sânziene, în roua florilor şi în apa râurilor. În acea noapte, susţine tradiţia
maramureşană, toate apele curgătoare se află sub protecţia unei zâne numite
„Frumuseţea verii”. De altfel, unii cărturari consideră Sânziana ca fiind o
zână a recoltelor şi grânelor.
Astfel, sărbătoarea zilei de Sânziene devine o participare plină de bucurie şi recunoştinţă a omului la procesul de creştere şi înflorire a naturii care îl hrăneşte şi i se oferă.
Chiar şi astăzi, deşi multe din obiceiuri s-au pierdut, la sate, în seara de Sânziene oamenii se îngrijesc să îşi împodobească hainele şi camera cu flori proaspete de Sânziene şi să aprindă la căpătâiul patului o lumânare cu ocazia acestei sărbători.
Magia naturii în florile de sânziene
dr. Cristina Pirsoi
Sânzienele (Galium verum) sunt plante cu florile galbene sau
albe, care înfloresc vara, pe marginea lanurilor de grâu. Varianta cu flori
galbene emană un parfum puternic. Pe cât de frumoasă este această plantă, pe
atât de scurta îi este viaţa. Florile înfloresc doar în preajma solstiţiului de
vară. Din acest motiv însă, în popor există credinţa că planta are puteri
magice şi tămăduitoare şi chiar i-a fost dedicată acestei flori o sărbătoare,
care îi poartă numele şi este aniversată în fiecare an, pe 24 iunie.
Se credea că sânzienele pot să împiedice trăsnetul sau că pot să vindece orice boală indiferent de cât de grea ar fi aceasta. Florile încă mai sunt uscate şi agăţate în încăpere, la ţară, deasupra icoanelor, ca leac împotriva depresiilor.
Produse sub formă de ceaiuri sau tincturi
Sânzienele sunt apreciate şi pentru calităţile
lor terapeutice. În comerţ există ceaiuri şi tincturi din flori de sânziene
pentru diverse afecţiuni psihice, cardiovasculare, digestive, ale pielii şi
oaselor, reumatism, dereglări hormonale şi boli tumorale.
Infuzia din frunze de sânziene este bogată în polifenoli, acid clorogenic, tanin, enzime şi substanţe minerale şi se prepară dintr-o linguriţă de planta la 200 ml de apă clocotită. Se lasă 15-20 de minute, după care se strecoară. Se consumă una-doua căni, de trei ori pe zi, în afecţiuni urinare. Extern, planta are calităţi antireumatice, dacă este folosita sub forma unui decoct din şase-şapte linguri de frunze şi flori mărunţite la un litru de apă, care se fierbe 15 minute.
Alt produs apreciat este tinctura de sânziene galbene. Aceasta este recomandată pentru efectul antireumatic foarte bun, antiseptic intestinal şi urinar, calmant psihic, diuretic, reglator al activităţii glandei tiroide, tonic amar. Administrat extern, este un bun antireumatic, antiseptic şi cicatrizant, fiind recomandat sub formă de comprese sau spălături pe răni, în special pe cele care nu se închid. Fricţionările cu tinctura de sânziene sunt benefice în reumatism, iar loţionările şi compresele locale au efecte în erizipel, erupţii tegumentare, cancer al tiroidei şi paratiroidei. Tinctura poate fi folosită cu succes şi în tratamente cosmetice, la eliminarea petelor de pe faţă. Dozajul uzual este de o linguriţă de tinctură diluată în 100 ml de apă, de trei-patru ori pe zi.