magia naturii

Sfântul Francisc din Assisi (1181/1182 – 1226)

angelinspir.ro

Teolog şi poet italian; numele laic Giovanni Bernardone (1181/1182 - 1226), fondatorul ordinelor franciscanilor, clariselor si terţiarilor. Este sărbătorit de Biserica romano-catolică împreună cu toti căutătorii spirituali, în fiecare an, la 4 octombrie.

Sfântul Francisc d'Assisi nu şi-a propus să devină un sfânt, dar şi-a stabilit ca ideal în viaţă să respecte strict Învăţăturile lui Iisus.

El este un sfânt al sărăciei, al umilinţei, al iubirii.

Viaţa lui Francisc d'Assisi este plină de miracole, de parcă Dumnezeu coborâse pe pămînt. L-a ghidat clipă de clipă, iar la sfârşit i-a dăruit cea mai înaltă bucurie la care poate visa un om.

În marea sa puritate, Francisc a ascultat întotdeauna de semnele pe care i le trimitea Dumnezeu în momentele de cumpănă, abandonându-se total Voinţei divine.

Odată, plimbându-se cufundat în sine şi dialogând cu vocea interioară, nu auzi clopoţeii care desemnau leproşii. Conform legii, aceştia nu aveau voie să se apropie prea mult de un om sănătos. Supus vocii interioare, Francisc se auzi spunând leprosului: Vrei să te descoperi? Rostise cu blândă hotărâre dorinţa, ca un medic care-i cere pacientului să-i arate rana. Surprins, omul zise: Ştii că e oprit să vorbesc cu tine!

Cu o putere ce nu ştia de unde venea, Francisc a întins mâinile, simţind mirosul de boală, de stătut, de putreziciune şi nespălare. Încet, dezveli faţa necunoscutului. Ceea ce văzu depăşea cu mult închipuirea lui. Îşi înghiţi ţipătul de oroare în ultima clipă. Sunt frumos?, glumi dureros fiinţa nenorocită dinaintea lui. Într-un elan de milostivire, Francisc întinse braţele şi apropie obrazul frumos şi tânăr de faţa aceea cumplit de hidoasă şi o sărută. În momentul următor îl copleşi un miros de trandafiri şi o pace nesfârşită îi urcă în mărul lui Adam. Sunt fratele tău, nu te teme, i-a spus necunoscutului. Atunci, ochii bolnavului luciră adânc într-o căldură insuportabilă.

Francisc se desprinse parcă de pământ, plutind. Totul în jur se înlănţui într-un vârtej luminos, care luă forma unei spirale ce urca spre cer, ca o jertfă primită de Înalt. Îşi învinsese sila, se învinsese pe sine.

Brusc, s-a trezit singur. Unde a dispărut omul, ca topit, ca o nălucă? Francisc începea să se obişnuiască să trăiască într-o lume a miracolelor, o lume în care Cerul cobora pe Pământ pentru el, pentru a-l învăţa ce este iubirea pentru tot ce există.

Înţelegea graiul animalelor şi păsărilor

Marea lui umilinţă şi puritate l-au făcut să înţeleagă şi graiul animalelor, cărora le predica la fel ca şi oamenilor.

Odată, a fost surprins vorbind unei mulţimi imense de păsări, de toate soiurile. Păsărelelor, le spunea el ca unor copii, voi sunteţi îndatorate Domnului nostru Creator şi oriunde trebuie să îi aduceţi laudă, pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc. Şi voi nu trebuie să ştiţi să toarceţi sau să coaseţi. El vă dă totul de-a gata. De aceea, surioarele mele, păziţi-vă de păcatul nerecunoştinţei şi întotdeauna străduiţi-vă să-l iubiţi pe Dumnezeu. Păsărelele l-au ascultat în linişte, cu ochişorii ţintă la el, iar acum, la sfârşit, şi-au plecat cu umilinţă capetele până la pământ şi, prin gesturi şi triluri, dovediră că omul sfânt le-a bucurat peste măsură. Formară apoi din trupurile lor în zbor o cruce pe cer, dupa care s-au răspândit spre toate cele patru puncte cardinale, aşa cum se vor răspândi sărăcuţii, gândea Francisc.

Dar nu doar blândele păsărele ascultau vrăjite cuvântul Sfântului Francisc. Un lup care terorizase un ţinut întreg, omorând chiar şi oameni, fu îmblânzit imediat când Francisc îi vorbi: Vino aici, frate lup. Eu ştiu că eşti flămând şi de aceea ai devenit rău, dar nu e drept să-i faci atâtea necazuri omului creat dupa chipul şi asemănarea Stăpânului nostru, Creatorul. Lupul stătea smerit la picioarele omului sfânt. Promite-mi că nu vei mai ucide şi ne vom îngriji de tine, să nu duci lipsă de nimic... Lupul făcu semn că a înţeles şi s-a ţinut de cuvânt. A devenit răsfăţatul tuturor şi a murit de bătrâneţe. Oamenii au plâns după el ca după un prieten.

Fratele Foc

În timpul celei de-a patra cruciade, Francisc, pentru a împiedica vărsările de sânge, s-a dus să vorbească cu sultanul. S-a lăsat prins de inamic şi ajunse, bătut, în faţa sultanului.

Pentru a-i verifica puterea credinţei în Dumnezeul lui, Sultanul l-a pus să treacă printr-un foc mare de lemne.

Fără frică, Francisc se apropie, rugându-se în gând: Frate focule, să nu-mi faci nici un rău, doar ştii că am fost întotdeauna fierbinte pentru Christos şi, deci, îţi aparţin! Lasă-mă să trec printre valurile tale!

Păşeşte apoi, fără să se ardă, face de trei ori în lungime drumul de la un capăt la altul.

Îngerul

Datorită purităţii sale sufleteşti şi a iubirii intense faţă de Dumnezeu, la un anumit moment, Sfântul a fost binecuvântat de un înger care a apărut alături de el ţinând în mână o vioară şi un arcuş. Îngerul i-a spus atunci Sfântului Francisc că va cânta pentru el la fel cum cântă îngerii în faţa Tronului de lumină pură al lui Dumnezeu.

Apoi îngerul a trecut arcuşul peste o coardă a viorii, generând astfel numai un singur sunet, de o puritate şi de o complexitate extraordinare. Acest sunet unic a fost însă atât de suav şi copleşitor, încât i-a umplut întregul suflet cu bucurie. Sfântul Francisc a relatat ulterior că dacă acea sublimă armonie ar fi fost şi mai intensă, el ar fi murit chiar atunci de atâta armonie şi fericire.

Stigmatele

De Ziua Sfintei Cruci se afla, ca de obicei, cufundat în rugăciunile de dimineaţă, meditând asupra patimilor Mîntuitorului.

Ruga era atât de profundă, încât s-a identificat atunci perfect cu Iisus de pe cruce şi a simţit în fiinţa lui toate suferinţele Lui.

La ieşirea din meditaţie, avea semnul suferinţei lui Iisus în trupul lui. Stigmatele, cinci la număr, erau răni în care sângele gâlgâia. Mirosea a flori.

Le ascunse cu grijă şi foarte puţini şi-au dat seama că existau. Abia la moartea lui, nu prea îndepărtată de acest eveniment, ele au fost cunoscute de cei mulţi.

Rugăciunea Sfântului Francisc din Assisi

Doamne, fă din mine unealta Păcii Tale
Acolo unde este ură s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensă s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greşeală s-aduc adevăr,
Acolo unde este neîncredere s-aduc credinţă,
Acolo unde este disperare s-aduc speranţă,
Acolo unde este întuneric s-aduc lumina Ta,
Acolo unde este tristeţe s-aduc bucurie.
 
O, Stăpâne, nu Te-am căutat atât
Spre a fi consolat... cât pentru a consola,
Spre a fi înţeles... cât pentru a înţelege,
Spre a fi iubit... cât pentru a iubi.
 
Deoarece:
 
Dând... primeşti,
Pierzând... găseşti,
Iertând... eşti iertat,
Murind... reînvii la viaţa eternă!