magia naturii

Când iubirea vă face semn...


„Când iubirea copleşitoare vă face
semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent
grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja ei paradisiacă vă
Cuprinde cu aripile ei angelice,
Supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i
v-ar putea răni.


Iar când iubirea transfiguratoare
vă vorbeşte
Şi o simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea
să vă sfarme visurile himerice,
Asemenea vântului de miazănoapte
care vă pustieşte grădinile.
 
Fiindcă precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice,
Precum vă face să creşteţi mai repede
Şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă reteze uscăciunile
Şi să vă distrugă cât mai repede
Răutăţile şi egoismul.
 
Precum ea vă ridică, îmbătaţi de
Bucurie, până la înălţimea voastră ideală,
Alintându-vă cu o dumnezeiască
Gingăşie ramurile cele mai fragile
Care freamătă în lumina soarelui
Infinit al iubirii, tot la fel ea va răzbate
ca o miraculoasă forţă purificatoare
până în adâncul rădăcinilor voastre,
zdruncinând încleştarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu,
Ea vă seceră, niciodată întâmplător,
Vă treieră pentru a vă descoji,
Vă vântură pentru a vă curăţa de pleavă,
Vă macină până la înălbirea făinii voastre
Vă frământă până ajungeţi supuşi,
divini şi puri
Ca apoi să vă hărăzească focului său
şi să puteţi deveni pâinea cea sfântă
a nemuririi la ospăţul divin.

Toate acestea şi multe altele vi le va da cu prisosinţă iubirea, pentru ca astfel să vă puteţi cunoaşte pe deplin tainele inimii şi să deveniţi o parte din inima Vieţii Eterne din care izvorăşte Iubirea.
 
Dar dacă, stăpâniţi de îndoială, egoism
şi meschinărie, suspiciune sau teamă,
veţi căuta doar tihna şi plăcerea
dragostei care permanent vi se dăruie
fără ca voi să iubiţi,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi,
fiind înfrânţi, goliciunea
şi să ieşiţi din treierişul iubirii,
Spre a vă întoarce, rămânând închistaţi şi singuri în lumea fără anotimpuri,
unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie,
unde veţi plânge, dar nu cu toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut smulge extazul iubirii.
 
Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu
ia energia sa atotputernică, divină şi
misterioasă decât de la sine.
 
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea
niciodată să fie stăpânită
de cel sau cea căruia i se dăruie.
Fiindcă iubirii adevărate îi este de ajuns iubirea infinită, sublimă şi transfiguratoare
Când iubiţi nu trebuie să spuneţi
„Creatorul este în inima mea”,
ci mai degrabă ”Eu sunt acum topit
de iubire în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri
drumul iubirii, fiindcă iubirea, dacă o meritaţi cu adevărat,vă va arăta drumul ea însăşi.
 
Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât
aceea de a se împlini prin totală iubire.
 
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca acestea să fie:
Să te topeşti de iubire în tot şi să devii
izvor de iubire divină ce susurul în
noapte-şi cântă;
Să cunoşti adeseori durerea prea marii duioşii;
Să fii rănit şi îmbătat de înţelegerea
iubirii;
Să te trezeşti în zori, cu inima mereu
înaripată şi să înalţi plin de recunoştinţă
mulţumire pentru încă o zi de iubire;
Să te odihneşti, copleşit de beatitudine,
la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii;
Să te întorci împăcat şi debordând de
fericire acasă la ora amurgului;
Şi apoi să adormi înălţând din inimă o
rugă pentru fiinţa iubită, iar pe buze să
ai un cântec de laudă.”
                        
                     Kahlil Gibran, „Profetul”


Dragobetele, sărbătoarea dragostei şi a bunei dispoziţii

Prilej de bucurie şi bunăstare, Dragobetele reprezintă unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român.


"Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună."

(Lucian Blaga – Iubire)

După „lumea ca din basme / în lumini de felinare” (G. Topârceanu) pe care iarna o aşterne în tăcere peste natură, îngheţând totul şi invitând la reculegere şi reflexie, suflul blând al primăverii trezeşte totul la viaţă. Însufleţirea cu care răsar ghioceii şi zambilele nu este întrecută decât de bucuria cu care oamenii se bucură de razele unui soare mai cald şi mai prietenos. Orice primăvară este un nou început, un nou suflu care ne umflă „pânzele” sufletului.

În tradiţia poporului român, această trezire la viaţă este, neîntâmplător, celebrată printr-o sărbătoare a iubirii – Dragobetele. Aceasta se spune din străbuni că este ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc şi încep să-şi construiască cuiburile. În această zi de 24 februarie se anunţă venirea primăverii: ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi şi se împerechează, iar oamenii trebuie să participe la această bucurie a naturii prin iubire.

Se spune că Dragobete, cunoscut de la bunici şi străbunici şi sub numele de Logodnic al Păsărilor sau de Năvalnic, era un personaj de legendă ce avea  înfăţişarea unui fecior chipeş şi puternic, care aducea iubirea în suflet şi în casă. La ţară, tradiţiile moştenite de la traci şi care mai sunt încă vii făceau ca fetele şi băieţii în ziua de Dragobete să îmbrace haine de sărbătoare şi să meargă la pădure sau în luncă pentru a cânta şi a culege flori de început de primăvară, flori pe care le puneau apoi la icoane. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească şi fragi înfloriţi, florile acestora erau adunate în buchete care apoi se puneau în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele: „Flori de fragă / Din luna lui Faur / La toată lumea să fiu dragă / Urâciunile să le desparţi”.

Din pădure fetele se întorceau apoi în goană înspre sat. Fuga fiecăreia atrăgea câte un băiat care o îndrăgea. Acest obicei poartă numele de „Zburătorit”. Dacă băiatul prindea fata, îi fura o sărutare în văzul lumii – iar aceasta reprezenta legământul lor de iubire pe întregul an. De aici, zicala: „Dragobetele sărută fetele!” Dragostea curată a tinerilor, asociată de români cu ciripitul si împerecherea păsărilor, este pusă sub protecţia acestui personaj de legendă, Dragobetele.

Un alt obicei păstrat din străbuni era acela ca în această zi fetele să strângă zăpadă netopită sau apă de ploaie sau de izvor. Acestea erau considerate adevărate licori (se spunea că e apă „născută din surâsul zânelor”) cu efecte magice pentru că se credea că dacă sunt folosite la spălatul corpului, feţei, părului, fata respectivă devenea mai frumoasă şi mai iubitoare.

Tradiţia spune că în ziua de 24 februarie românii întrerupeau munca, având grijă doar de curăţenia şi aranjatul casei, pentru a-l întâmpina cum se cuvine pe cel numit de străbunii noştri zeul iubirii, care nu venea singur ci cu aşa-numitele zâne – Drăgostele, care şopteau cuvinte de iubire îndrăgostiţilor.

Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
în părul tău,
eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate
visez
că valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău
…”

(Lucian Blaga – Din părul tău)

În această zi se obişnuia ca tinerii să se adune la unul dintre ei, pentru „a-şi face de Dragobete”, fiind convinşi că vor fi îndrăgostiţi tot restul anului, până la următorul 24 februarie. Această întâlnire se transforma într-o adevărată petrecere. De multe ori, băieţii mergeau în satele vecine ca să sărbătorească. Bătrânii spun că satele răsunau de veselie în ziua aceasta.

Tradiţia îndeamnă ca Dragobetele să fie ţinut cu orice preţ. Dacă nu se sărbătorea, se credea că tinerii nu se vor îndrăgosti în anul care urma. Mai erau două aspecte de care tinerii se fereau: dacă nu întâlneau măcar un reprezentant al sexului opus, se credea că tot restul anului aceia nu vor fi iubiţi, iar dacă o fată ieşea împreună cu un băiat şi nu se sărutau, se credea că nu se vor mai iubi în acel an.

Pentru oamenii mai în vârstă, 24 februarie este ziua în care trebuie să aibă în mod special grijă de toate animalele domestice şi de păsările cerului. Modul de a sărbători Dragobetele este diferit de la o regiune a ţării la alta: petreceri în aer liber, dansuri, jocuri, discuţii în jurul focului, săruturi, logodne simbolice etc. De asemenea, se spune că cine participă la această sărbătoare va fi ferit de boli, mai ales de febră şi că Dragobetele ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

“Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa.”
“Cine nu iese din Eu, nu atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.”
- Constantin Brâncuşi

 

 

Make a Free Website with Yola.