magia naturii

Noaptea Sânzienelor,
Între cer şi pământ…
Iubite de Lună şi vânt,
Plutesc peste plaiuri…
Alaiuri de zâne cântând.


 Cunune-mpletesc…
…din razele Lunii,
Din florile-alese
Proaspăt culese…
Din roua de seară…
Cunune-mpletite.

Soarele şi Luna…
de-or purta cununa…
Fi-vor numai Una.
În pădurea bătrână…
Zâne la fântână
Aşează pe ape,
Iubiri arzătoare,

din raze de floare.


 În noaptea minunată…
Se-arăta atunci...
odată…
Din dragoste-ntrupat,
Stejarul fermecat…
Razele Lunii,
I-au despletit cununa,
Şi zânele-i ţeasă
Din lumina-aleasă.

La rădăcina lui te-aştept,
Zburător purtat de vise.
În miez de noapte un sărut,
Pe buze îţi voi pune.


În braţe să mă ţii…
În ochii-ţi să mă pierd…
…până-n zori de zi…


Şi zâne să ne cânte,
Pe aripi să ne poarte,
De mână să ne ţinem,
Iubind în miez de noapte.

 



Sărbătoarea Sânzienelor 

Începutul anului corespundea la unele  popoare cu începutul sau sfârşitul  ciclurilor biologice ale plantelor şi  animalelor de pe urma cărora îşi  câştigau  existenţa. Marcând perioada  pârguirii şi  coacerii cerealelor, deci  perioada încheierii ciclului biologic al  celor mai importante plante alimentare  cultivate de om, zilele de Sânziene,  Sfântul Petru şi Rusalii au asimilat un ritual ancestral sezonier, asemănător celui de început de an. Principalele sărbători ale verii se împart în două categorii: cu dată fixă (Sânzienele - 24 iunie şi Sfântul Petru - 29 iunie) şi cu dată variabilă (Rusaliile) - în funcţie de zilele de Paşti.

Sânzienele prezic viitorul

Sărbătoarea Sânzienelor, marcând solstiţiul de vară, dădea prilej la numeroase practici de divinaţie, de prospectare magică a ceea ce se va desfăşura în viitorul apropiat sau îndepărtat.

Cea mai obişnuită metodă consta în împletirea unei coroniţe de flori şi aruncarea ei de către fete sau băieţi, peste casă sau peste ocolul vitelor. Cununile fetelor erau împletite în formă rotundă, cele ale băieţilor în formă de cruce.

Dacă cununa rămânea pe acoperiş, celui care a aruncat-o îi mergea bine tot anul următor, dacă, dimpotrivă, cununa cădea, era semn rău.

Din întreaga floră spontană a României, sânziana este cea mai îndrăgită floare, mai ales din punct de vedere simbolic. Până în zilele noastre, în Maramureş, înfloritul sânzienelor indică momentul favorabil pentru cositul fânului şi începutul secerişului.

Umblatul cu făclia

Momentul cel mai important al sărbătorii,  în unele sate maramureşene, este  umblatul cu făclia. Făclia era lucrată  meşteşugit dintr-un lemn de molid uscat  şi crăpat la un capăt, unde se fixează  răşină de brad cu surcele uscate de molid  şi fire de cânepă. Odată cu lăsarea serii,  copiii şi feciorii urcau pe coama  dealurilor, se strângeau în cerc pentru a-şi aprinde făcliile şi apoi se aşezau în linie dreaptă, la o depărtare suficientă unul de altul pentru a nu se arde cu răşina topită ce sare în timpul rotirii făcliilor.

Este interesant că făcliile se rotesc numai într-un singur sens, cel al mersului aparent al soarelui pe bolta cerească, adică în sensul invers rotirii acelor de ceas.

Din punct de vedere subtil, focul şi mirosul de răşină purifică atât spaţiul înconjurător, cât şi oamenii care participă la ritual, având un efect asemănător tămâiei. Când făcliile sunt pe cale a se stinge, tinerii coboară în sat şi le împlântă în mijlocul grădinilor, între straturi.

Rotocoalele de foc şi învârtirea făcliei de la răsărit la apus ţin, cu siguranţă, de un cult solar care exprimă, printre altele, bucuria victoriei luminii asupra întunericului, iar aducerea făcliilor în curţi şi plantarea lor în mijlocul grădinilor sunt secvenţe purificatoare şi fertilizatoare ale obiceiului.

Locul aparte al Sânzienelor în calendarul popular este subliniat de culegerea rituală a plantelor de leac (sânziana, usturoiul, cicoarea, cimbrişorul, trifoiul alb, sulfina şi altele) şi de indicarea celei mai mari zile din an, cea a solstiţiului de vară, prin două repere importante: înfloritul sânzienelor şi încetarea cântecului cucului.

Ursita apare în vis

Prin diferite practici, fetele sperau că îşi vor vedea în vis ursitul şi că vor deveni, practicând un ritual magic, „frumoase şi curate ca roua, ca apa neîncepută”. Ritualul era o baie purificatoare realizată în noaptea de Sânziene, în roua florilor şi în apa râurilor. În acea noapte, susţine tradiţia maramureşană, toate apele curgătoare se află sub protecţia unei zâne numite „Frumuseţea verii”. De altfel, unii cărturari consideră Sânziana ca fiind o zână a recoltelor şi grânelor.

Astfel, sărbătoarea zilei de Sânziene devine o participare plină de bucurie şi recunoştinţă a omului la procesul de creştere şi înflorire a naturii care îl hrăneşte şi i se oferă.

Chiar şi astăzi, deşi multe din obiceiuri s-au pierdut, la sate, în seara de Sânziene oamenii se îngrijesc să îşi împodobească hainele şi camera cu flori proaspete de Sânziene şi să aprindă la căpătâiul patului o lumânare cu ocazia acestei sărbători.

 

Magia naturii în florile de sânziene

dr. Cristina Pirsoi

Sânzienele (Galium verum) sunt plante cu florile galbene sau albe, care înfloresc vara, pe marginea lanurilor de grâu. Varianta cu flori galbene emană un parfum puternic. Pe cât de frumoasă este această plantă, pe atât de scurta îi este viaţa. Florile înfloresc doar în preajma solstiţiului de vară. Din acest motiv însă, în popor există credinţa că planta are puteri magice şi tămăduitoare şi chiar i-a fost dedicată acestei flori o sărbătoare, care îi poartă numele şi este aniversată în fiecare an, pe 24 iunie.

Se credea că sânzienele pot să împiedice trăsnetul sau că pot să vindece orice boală indiferent de cât de grea ar fi aceasta. Florile încă mai sunt uscate şi agăţate în încăpere, la ţară, deasupra icoanelor, ca leac împotriva depresiilor.

Produse sub formă de ceaiuri sau tincturi

Sânzienele sunt apreciate şi pentru calităţile lor terapeutice. În comerţ există ceaiuri şi tincturi din flori de sânziene pentru diverse afecţiuni psihice, cardiovasculare, digestive, ale pielii şi oaselor, reumatism, dereglări hormonale şi boli tumorale.

Infuzia din frunze de sânziene este bogată în polifenoli, acid clorogenic, tanin, enzime şi substanţe minerale şi se prepară dintr-o linguriţă de planta la 200 ml de apă clocotită. Se lasă 15-20 de minute, după care se strecoară. Se consumă una-doua căni, de trei ori pe zi, în afecţiuni urinare. Extern, planta are calităţi antireumatice, dacă este folosita sub forma unui decoct din şase-şapte linguri de frunze şi flori mărunţite la un litru de apă, care se fierbe 15 minute.

Alt produs apreciat este tinctura de sânziene galbene. Aceasta este recomandată pentru efectul antireumatic foarte bun, antiseptic intestinal şi urinar, calmant psihic, diuretic, reglator al activităţii glandei tiroide, tonic amar. Administrat extern, este un bun antireumatic, antiseptic şi cicatrizant, fiind recomandat sub formă de comprese sau spălături pe răni, în special pe cele care nu se închid. Fricţionările cu tinctura de sânziene sunt benefice în reumatism, iar loţionările şi compresele locale au efecte în erizipel, erupţii tegumentare, cancer al tiroidei şi paratiroidei. Tinctura poate fi folosită cu succes şi în tratamente cosmetice, la eliminarea petelor de pe faţă. Dozajul uzual este de o linguriţă de tinctură diluată în 100 ml de apă, de trei-patru ori pe zi.


Make a Free Website with Yola.