magia naturii

Intalniri cu invizibilul

Vom prezenta cateva cazuri  de persoane pentru care lumile subtile paralele sunt deschise, oferindu-le experienţe fascinante ce le-au lărgit orizontul cunoaşterii şi le-au deschis sufletul.

Susane s-a nascut in 1960 si a crescut intr-un sat din sudul landului Boden-Wurttenberg, Germania, fiind cea mai mare dintre cei trei frati.

Dintotdeauna ea a putut vedea "aura" oamenilor, descriind-o ca fiind o lumina cu culori stralucitoare; vedea de asemenea în anumite zone de pe corp "cercuri de lumina", aşa numitele chakre din cultura orientală. A avut întâlniri cu fiinţe din planurile subtile si a dialogat cu ele.


Astfel, la varsta de trei ani Susane a primit un strat in gradina bunicii. Acolo a avut si prima intalnire cu elfii. Acestia stateau de obicei in spatele unui tufis, zonă pe care ea a recunoscut-o mai tarziu ca fiind "locuită". In descrierea sa aratau ca niste copii de 6-8 ani, cu inaltimi de 60-80 cm, supli, bine proportionati, cu fete frumoase si aripi mari, foarte mari. Aveau intotdeauna o energie de culoare roz-mov care pulsa in jurul lor.

Uneori fiintele descrise erau inalte de peste 1m. Acestea erau intotdeauna vesele, putea dansa cu ele, se invarteau impreuna in gradina si ele stiau sa cante foarte frumos, un fel de a canta pe care Susane nu l-a mai intalnit pe Pamant. Era greu sa le pui intrebari; ele voiau doar sa danseze, sa cante si sa stea in gradina.


"Aceste fiinte, povesteste Susane, nu intra in casa decat atunci cand au neaparata nevoie de ceva." Susane a vazut si spirite numite de ea " fiinte ale pamantului", asemanatoare figurilor spiridusilor; au o piele colorata ca pamantul, sunt parosi si au un comportament foarte grosolan. Ei aveau intre 40 si 50 de cm. Pe acestia i-a vazut numai in copilarie, mai tarziu nu i-a mai zarit, spre deosebire de zane si de elfi.

Dar spiridusii faceau si rele si spre deosebire de zane veneau si in casa. Intrau sa o cheme pe Susane la joaca. Odata au imbrancit-o pe bunica ei, incat aceasta a varsat ceaiul, alta data au imbrancit-o pe Susane insasi, in timp ce tocmai incerca sa isi manance supa cu lingura, astfel ca a avut parte de dojana.

O alta persoana a carei puritate o face sa poata dialoga cu fiintele din invizibil este Claudia, o fetita de 15 ani tot din Germania. Aceasta, pe langa clarviziune, are capacitatea de a se dedubla, calatorind apoi in lumile astrale impreuna cu ingerul ei pazitor. Cel mai des viziteaza regatul zanelor.

Dar si in stare de veghe ea se intalneste cu ele si se joaca impreuna. Acestea ii povestesc despre natura, despre plante, dezvaluind totodata foarte multa curiozitate. Claudia are prieteni si pitici (de ex. piticul Molly), care o urmeaza chiar si in casa, si elfi (de ex. Serenzeno).


Ea descrie aventura intalnirii ei si a prietenilor cu doi pitici, Persel si Kerbel. Totul a inceput intr-o seara de iunie din 1998, cand Claudia impreuna cu mama ei stateau in pat; deodata, ea vazu doua siluete sarind pe deasupra patului si asezandu-se apoi pe cearceaf. Asa cum a aflat chiar de le acestea, era un pitic batran, in varsta de 180 de ani, pe nume Persel, care avea o fata zbarcita, ochi veseli si burta mica. Pe celalalt, mai tanar, il chema Kerbel, avea doar 80 de ani, era slab si purta o cipilica. Kerbel era cel mai hazliu, avea multe ganduri comice, dar nu putea sa vorbeasca limba oamenilor. Batranul Persel trebuia sa traduca tot timpul ce zicea el. Ei i-au povestit Claudiei ca sunt pitici de casa si de curte, iar locuinta ei este ultima in care au ajuns. Totul era neobisnuit. In mod normal ei ar ocoli oamenii, pentru ca in zilele noastre acestia nu vor sa mai asculte sfaturile piticilor. Oamenii le ingreuneaza munca, distrug natura, arunca gunoaie peste tot, ceea ce ii face foarte furiosi pe pitici.

De bunica ei, care tot timpul lucra gradina cu sapa, nu puteau decat sa se minuneze. Pentru Persel era excelenta ideea de a planta trandafiri langa patrunjel. Combinatia de mirosuri e atat de inedită!

Spre deosebire de oameni, piticii nu dorm.


Intr-o seara, Claudia il intreaba pe mai varstnicul Persel daca Kerbel are voie sa mearga cu ea in excursia scolara. Acesta i-a dat voie, dupa ce Kerbel a promis sus si tare ca nu va produce neplaceri. In noaptea excursiei a stat intr-unul din pantofii de sport al Claudiei, care, dupa cum a spus el, "erau caldurosi si inca nu miroseau urat".

In timpul excursiei, Kerbel a stat pe umarul Claudiei, a ajutat-o sa faca mancare; in rest, se juca cu copiii, sarea printre ei, le zburlea parul celor care erau rai. Pentru mai mult decat atat se pare ca nu i-a ajuns energia sa subtila. Consuma foarte multa energie daca voia sa influenteze ceva in lumea naturala. In autobuzul scolii, si-a schimbat de foarte multe ori infatisarea – o data era o floare, apoi un animal, iar pe urma s-a facut invizibil.

Kerbel i-a spus odata Claudiei ca, in mod normal, ei nu prea aveau de-a face cu lumea oamenilor, nu intelegeau multe lucruri pe care le faceau acestia, majoritatea oamenilor nici macar nu-i puteau vedea, si cei cativa care puteau  s-o faca ii goneau si ii certau.


Claudia l-a intrebat de ce oamenii nu mai puteau sa-i vada. Piticul i-a răspuns astfel: "Acest lucru are legatura cu iubirea dintre oameni dar si cu hrana. Un om care poate vedea piticii sau poate avea incredere in pitici are intotdeauna o aura luminoasa. Noi vedem asta si ne putem da seama ca de la acel om nu vine nici un pericol. Asemenea oameni ne pot vedea, dar nu neaparat. Unii nu pot pentru ca nu au timp, nu au nici un interes sa o faca, sau pur si simplu nu pot, asa cum e mama ta. Piticii nu inteleg multe lucruri din lumea oamenilor. Este o experienta noua si placuta, dar si periculoasa sa te apropii de oameni, asa cum ne-am apropiat noi de tine, Claudia. Este periculos mai ales pentru ca tu ne poti vedea."

Intr-o excursie, Claudia si mama ei au ajuns intr-un magazin de pietre pretioase, unde Persel si Kerbel s-au imprietenit cu fiintele care păzeau bijuteriile. Acestea au explicat ca lor li se datora energia vindecatoare a cristalelor şi a pietrelor pretioase.

Intr-un raion cu plante pentru gradina, ei au vazut pentru prima data pomi care stateau in ghivece. Piticii au devenit furiosi, dar si extrem de tristi pentru ca oamenii le puteau face asa ceva pomilor si plantelor. Ei au explicat ca acolo unde oamenii pun ingrasaminte plantelor, piticii nu se mai pot apropia, caci mirosul este insuportabil.

Probabil ca multora le va fi greu sa considere aceste povestiri realitate. Dar dacă luăm în considerare faptul ca foarte multi copii din zone geografice şi culturi foarte diferite spun asemenea povesti (un copil din Karnten, un baietel din Luneburger Heide, o fetita din Padurea Neagra, alta din Hawai si una din Noua Zeelanda) şi descriu asemanator zanele, atunci cu greu se poate accepta ideea ca este vorba doar de fantezia lor.

Exista si destui adulti care pot vedea spiritele naturii.

Vom reda povestea lui Erich, un om de stiinta care nu mai e in viata. Erich cauta anumite roci in apropiere de Detmold, el fiind unul dintre cei mai buni cunoscatori in domeniu. El a povestit:


"Plimbandu-ma, ajusesem la o distanta de aproximativ trei kilometri de rocile pe care le cautam. Era o zi insorita si mergeam cu pasi mari pe un drum de campie, cand dintr-o data mi-a aparut in fata un om micut intr-un tufis. Avea o inaltime de aproximativ 80 cm, purta costum si palarie. S-a apropiat foarte prietenos si m-a intrebat daca ma poate insoti o parte din drum. Voia si el sa mearga la roci si spera ca ii pot arata drumul. Am încuviinţat si am pornit impreuna. Cred ca am mers cam 10 minute, pana cand i-am indicat cu mana directia in care trebuia sa mearga pentru a da de roci - eu mai doream sa vizitez pe cineva. El a fost nevoit sa se suie pe o piatra ca sa poata vedea ce i-am aratat. Mi-a multumit prietenos, mi-a strans mana cu putere, si-a ridicat palaria ca sa ma salute, si pe urma a zburat in inaltimi. Eu am mai facut cativa pasi si m-am intors sa vad daca a luat-o in directia buna. Disparuse. Pur si simplu nu mai era. Nu era nici un copac sau tufis in care s-ar fi putut ascunde, nu mai era nicaieri. Astazi ma intreb cum de nu i-am pus nici o intrebare, cine era, de unde venea… Dar sincer vorbind, ramasesem perplex, n-am fost in stare sa scot nici un cuvant."

O vindecatoare şi clarvazatoare, care lucreaza in Germania cu copii-medium, a povestit ca, atunci cand a fost in Islanda, a intalnit o intreaga familie de pitici. Ea a stat de vorba si cu un profesor care tine in scoli conferinte despre OZN-uri si extraterestri. Se pare ca acolo lumea este mai deschisa spre astfel de teme.

Aceasta vindecatoare a intalnit in Islanda o femeie care era cunoscuta in toata tara pentru relatia ei cu spiritele naturii si era contactata de firmele constructoare de drumuri, cand voiau sa inceapa o noua şosea si se temeau sa nu distruga vreo locuinta a elfilor.


Ei bine, autostrada din Reykjavik, capitala Islandei, are de multe ori curbe stranse, total nemotivate, pentru ca este vorba de o sosea dreapta. Localnicii au prevenit firmele constructoare, inainte sa treaca la lucru, ca vor intra in tara piticilor si acestia se vor apara. Aceste avertismente au fost considerate vorbarie goala si construirea autostrazii a mers dupa plan, pana cand…pana cand masinile constructorilor au ajuns in zona piticilor. Acolo s-au oprit dintr-o data toate aparatele electrice. Mai intai s-au gandit la defectiuni tehnice si au schimbat multe din aparate. Dar noile masini s-au oprit in acelasi loc. Mai mult decat atat, daca le impingeau cu cinci metri inapoi, functionau fara probleme.

Ministrul a dorit sa continue autostrada, asa ca a cerut ajutorul specialistilor de la Universitatea Tehnica, pentru a verifica daca problemele sunt determinate de campurile electromagnetice. Dupa trei saptamani de cercetari si masuratori, au ajuns la concluzia ca totul era normal.


Intre timp, povestea devenise publica, costurile cresteau, dar constructia se oprise. Presiunea opiniei publice era din ce in ce mai intensa, stimulata mai ales prin televiziune. Nemaistiind ce sa faca, ministrul a renuntat la pozitia lui rationala si l-a rugat pe "batranul" regiunii sa vorbeasca cu piticii.

Acesta, un barbat simplu dar un foarte bun medium, a vorbit, intr-adevar, cu piticii care i-au spus urmatoarele: constructia a provocat multe stricaciuni campului energetic, si daca oamenii nu sunt de acord sa ocoleasca printr-o bucla domeniul lor, ei nu vor inceta sa se opuna.

Ministrul a cedat dorintei piticilor, autostrada a fost modificata, si la o distanta de treizeci de metri masinile au inceput sa functioneze dintr-o data. Totul s-a desfasurat sub obiectivul camerelor  de filmat ale televiziunii. S-au difuzat relatari despre aceast episod neobisnuit la televiziunile germana, daneza si austriaca. Dovada vie este chiar autostrada, cu inexplicabila ei bucla. 


angelinspir.ro
 

                Spiritele elementale din perspectiva                                                mitologiei universale

de Andra Păun

Albă-ca-zăpada şi cei şapte pitici…. Mica sirenă…. Mai recentul Stăpân al Inelelor… Cu toţii am ascultat cu sufletul la gură poveşti cu zâne… Dar înainte de a fi izgonită în basme, această lume magică s-a aflat dintotdeauna alături de noi, chiar aici. Orice legendă sau mit a fost mai întâi o povestire populară, iar înainte de aceasta a fost un eveniment real (o faptă eroică sau un eveniment istoric).

Şi atunci, ce se află la originea unor scrieri precum cele din secolul al XVI-lea ca “Visul unei nopţi de vară” a lui Shakespeare, “Regina zânelor” a lui Edmund Spencer sau mai modernul “Peter Pan” al lui Sir James Mathew Barrie, în care apare zânuţa Tinkerbell sau Clopoţica?

Pentru a înţelege aceasta, trebuie să ne întoarcem şi mai mult în urmă, spunând că, potrivit tuturor marilor tradiţii ale umanităţii, lumea noastră este alcatuită din 5 elemente fundamentale, dintre care 4 (pământul, apa, focul şi aerul) sunt manifestate, în timp ce al cincilea, eterul, este nemanifestat, dar susţinându-le pe toate celelalte. Trebuie avut totuşi grijă să nu confundăm aceste elemente cu materia fizică ce reprezintă pământul, apa, focul şi aerul, aceste substanţe doar având unele calităţi ale elementelor menţionate mai sus. Spre exemplu, materia pământ este grea, relativ uscată, răcoroasă la atingere şi tinde să formeze conglomerate. Aceste caracteristici aparţin elementului Pământ, dar acesta se găseşte nu numai în sol, ci şi în tot ceea ce este greu, uscat şi rece, cum ar fi metalele, cristalele sau lemnul (deşi lemnul are în componenţa sa şi elementul Foc). De altfel, nicio substanţă nu este alcătuită doar dintr-un singur element – cele 4 elemente sunt pure, iar substanţele fizice cu acelaşi nume nu sunt.

Pământul este rece şi uscat, Apa este rece şi umedă, Focul este fierbinte şi uscat, Aerul este fierbinte şi umed. Focul şi Aerul au o tendinţă ascendentă, Pământul şi Apa una descendentă. Focul şi Apa sunt antagoniste, aşa cum sunt şi Aerul şi Pământul. În schimb, Focul şi Aerul se susţin reciproc, tot aşa ca şi Apa şi Pământul.

Fiecare element de acest fel are o esenţă spirituală, care este dată de entităţi subtile sau spirite ale naturii, elementali, aşa cum mai sunt ele numite (gnomi pentru pământ, ondine pentru apă, salamandre pentru foc, silfe, elfi sau zâne pentru aer). Aceste entităţi sunt alcătuite din substanţe eterice, neputând fi distruse de substanţele grosiere cărora le corespund, fără a fi totuşi nemuritoare. Ele permit fiinţelor umane să înţeleagă realităţile aflate dincolo de percepţia lumii fizice imediate şi ajută la menţinerea echilibrului naturii.

Legătura puternică ce exista odinioară între oameni şi aceste entităţi subtile este pusă în evidenţă şi de faptul că în Irlanda exista în vechime obiceiul de a se jura pe elemente, cu alte cuvinte de a oferi elementele ca şi garant, un astfel de jurământ fiind considerat unul foarte puternic, ce nu putea fi încălcat. Cel mai folosit jurământ se făcea „pe Soare şi pe Lună, pe apă şi aer, pe zi şi noapte, mare şi pământ”. De altfel, mitologia celtică prezintă originea zânelor, în timp ce mitologia nordică explică originea ordinii cosmice şi pe cea a gnomilor şi a elfilor.

Toate tradiţiile atestă existenţa a nenumărate fiinţe subtile şi spirite ale naturii, însă cea mai răspândită clasificare de acest fel a fost realizată de către Paracelsus, un reputat medic din secolul al XVI-lea, care era şi magician, un adevărat geniu al alchimiei şi astrologiei. El este cel care a împărţit aceste entităţi subtile în funcţie de cele 4 elemente clasice: pământul, apa, focul şi aerul.

 

PĂMÂNTUL

Elementul Pământ este cel mai adesea asociat cu Gnomii. Denumirea lor provine atât de la “gnoma”, însemnând “cunoaştere”, cât şi de la “genomus”, având semnificaţia de “locuitor al pământului”.

Gnomii sunt asociaţi direcţiei cardinale Nord, anotimpului Toamna, precum şi tuturor aspectelor ce ţin de pământ. Se crede chiar că însăşi stabilitatea planetei Pământ este asigurată de către aceste fiinţe care, aşa cum arată etimologia numelui lor, sunt adevaraţii posesori ai înţelepciunii pământului. Ca simboluri ale pământului, gnomii conduc către stabilitate, echilibru, înrădăcinarea şi fixarea experienţelor pe care le trăim, dragostea şi protecţia faţă de natură; spirit practic, prosperitate, cunoştinţe şi ceremonii sacre, fermitate şi demnitatea de a fi. Ei fac parte din învelişul vital al planetei noastre, lucrând cu esenţa mineralelor, pe care o întreţin şi o dezvoltă, fiind modelatori ai Formelor.

De asemenea, gnomii pot fi puşi în legătură cu Geb, zeul egiptean al Pământului, sau Kubera din mitologia hindusă, protectorul metalelor preţioase, al diamantelor şi al tuturor bogăţiilor adăpostite în pământ. Totodată, elementul pământ mai este asociat şi zeităţilor Gaia, Rhea, Demetra, precum şi Pan sau Dionysos.

Gnomii nu sunt omuleţii simpatici cu pălării ascuţite prezentaţi în poveştirile populare. Ei au o natură mult mai concretă decât a altor entităţi subtile, fiind foarte apropiaţi oamenilor, inclusiv în ceea ce priveşte personalitatea lor. Ei locuiesc în mine, crevase, găuri în pământ sau peşteri şi se poate lua legătura cu ei cel mai uşor în astfel de locuri.

Gnomii pot lua atât o înfăţişare masculină cât şi una feminină. Atunci când se manifestă într-o formă umană, ei tind să aibă părul închis la culoare, ochi căprui închis, ten măsliniu sau uneori chiar mai închis, trup scurt şi îndesat, mâini şi picioare scurte şi puternice, gura largă şi o voce profundă, cu un râs răsunător. Cu toate acestea, atunci când venim în contact cu un gnom (sau cu orice alt fel de entitate subtilă), cel mai probabil este că acesta nu-şi va asuma o formă complet umană, păstrându-se cumva ocultat faţă de simţurile noastre – spre exemplu putem să-l simţim sau să-l auzim, dar nu îl vom vedea cu claritate.

În mod normal, ca şi entităţi subtile care populează tărâmul elementelor, gnomii sunt invizibili oamenilor obişnuiţi, putând fi zăriţi doar de către cei care au capacitatea de clarviziune. Totuşi, dat fiind faptul că ei se află pe primul nivel al tărâmului subtil, sunt suficient de aproape de lumea fizică pentru a putea interacţiona cu ea. În mod tradiţional, gnomii sunt protectorii comorilor ascunse în grotele subterane şi meşteri pricepuţi, în special în ceea ce priveşte extragerea şi prelucrarea metalelor, precum şi în făurirea armelor şi armurilor, ei stăpânind procedee foarte avansate ce conferă proprietăţi aproape magice obiectelor realizate de ei. Se spune chiar că toţi marii conducători sau eroi, cum ar fi Arthur, Siegfried sau Tristan, aveau arme, scuturi şi armuri lucrate de piticii subpământeni.

Conform credinţelor populare, este destul de dificil ca o fiinţă umană să câştige încrederea unui gnom, dar aceasta o dată câştigată, se leagă o prietenie profundă şi puternică, ce nu mai poate fi pierdută decât atunci când ajutorul acordat este folosit greşit sau când încrederea este trădată.

Unele legende îi prezintă pe gnomi ca fiind conduşi de un rege pe nume Gob, ceea ce le-a adus denumirea de goblin-i supuşilor săi. Goblin-ii sunt spirite jucăuşe, care se “lipesc” de gospodării, în special de cele în care se află copii. Odată mutaţi în acea gospodărie, ei vor ajuta la treburile casei pe timpul nopţii şi se vor juca în timpul zilei alături de copii, participând la educaţia lor, oferindu-le daruri atunci când sunt cuminţi sau pedepsindu-i când sunt răi. Totuşi, dacă îi superi, natura în general blândă a goblin-ilor poate deveni imprevizibilă, ei putând fi sâcâitori. Îşi pot manifesta supărarea mutând mobila prin casă, lovind în podele sau în pereţi sau făcând zgomot noaptea izbind oalele şi cratiţele din bucătărie.

Alte studii fac o distincţie între gnomi şi pitici, spunându-se că primii trăiesc în păduri, în timp ce ultimii sunt cei care populează lumea subterană, săpând după bogăţii. De asemenea, în munţii Franţei şi Elveţiei se spune că locuieşte o specie minusculă de gnomi, numiti Barbegazi, care arată la fel ca gnomii, dar au picioare mari, cu ajutorul cărora merg pe zăpadă, schiază sau sapă tunele.

În general, se crede că gnomii au o pelerină cu glugă, care îi face invizibili şi pot merge prin pământ la fel cum oamenii merg pe suprafaţa sa. Totuşi, gnomii nu pot să iasă la lumina soarelui, pentru că aceasta i-ar transforma în stane de piatră.

 

APA

Cel mai frecvent, entităţile subtile asociate Apei sunt cunoscute sub denumirea de Ondine, al căror nume provine de la “unda”, ce înseamnă “val, undă”. În Scoţia secolului al XVIII-lea, ondinelor li se mai spunea şi “furii ale apelor”, fără a fi însă temute, cum este cazul altor furii.

Putând controla în mare parte cursul şi funcţia elementului apă, ondinele sunt frecvent întâlnite jucându-se în spuma valurilor mărilor şi oceanelor, dar şi în lacuri de munte sau în mlaştini. Ele pot de asemenea să locuiască pe fundul oceanelor, în peşteri de coral sau pe malurile lacurilor sau râurilor. Uneori, dacă sunt mici de statură, ele pot să locuiască chiar şi sub frunzele de nufăr. Unele ondine populează cascadele, altele ajută plantele care cresc sub apă; fiecare fântână are o nimfă şi fiecare ocean are oceanidele sale. Ele sunt considerate ca fiind fiicele titanului Ocean (care a stăpânit mările înaintea lui Poseidon) şi ale soţiei sale Tethys, fiind predominant benefice, ajutând marinarii şi pe cei care călătoresc pe mare. Folclorul le asociază uneori cu regina Necksa, dar şi cu alţi zei şi zeiţe, cum ar fi Neptun, Isis sau Diana.

Ondinele nu doar există în apă, ci ele controlează şi forţele naturii ce sunt în legătură cu mişcările apelor şi cu mareele. Totodată, ondinele se află în umiditatea oricărei substanţe, precum şi în toate celelalte lichide, având în grijă păstrarea purităţii Vieţii, transparenţa şi prospeţimea ei.

De fapt, putem spune că ondinele sunt chiar o personificare a apei, fiind guvernate de către Lună şi fiind asociate direcţiei cardinale Vest şi anotimpului Primăvara. Ele sunt în legătură cu emoţiile, creativitatea, frumuseţea, muzica şi arta, apa fiind purificatoare, vindecătoare, hrănitoare, visătoare, paşnică şi iubitoare.

Ondinele sunt fiinţe senzuale, mobile, graţioase, cu emoţii foarte puternice. Ele preferă forma feminină, fiind adesea descrise ca nişte tinere femei deosebit de frumoase ce apar goale în faţa călătorilor. Atunci când îşi asumă o formă umană, ondinele au părul lung şi închis la culoare, ce pare în permanenţă umed, au pielea foarte palidă (cu aparenţă albăstruie), ochi închişi la culoare, trupuri mlădioase şi mâini graţioase. Ele sunt mereu extrem de frumoase şi seducătoare, deşi uneori pot părea puţin stranii sau nepământene, atingerea lor este rece şi umedă, dar sunt mereu compasive şi pline de dragoste, fiind cele mai seducătoare dintre entităţile asociate elementelor, putând chiar influenţa starea emoţională a unei fiinţe umane.

Ca orice entitate subtilă asociată unui element, ondinele sunt perfect fuzionate cu elementul corespunzător lor (în acest caz, apa), formând cu el o legătură energetică impenetrabilă şi practic ducând de fapt chiar la formarea acelui element. O descoperire ştiinţifică de dată mai recentă este legată de studiile lui Masaru Emoto asupra apei. Acesta a arătat răspunsul apei la stimuli externi, cum ar fi sugestiile şi emoţiile umane, demonstrând astfel că apa are nu numai memorie, dar şi personalitate şi inteligenţă. În felul acesta s-a ridicat o nouă întrebare şi anume: sunt oare ondinele cele care răspund la stimuli şi creează acele magnifice cristale fotografiate de Emoto?

Tot în legătură cu elementul apă se află şi sirenele, descrise ca nişte fiinţe având jumătatea de sus a corpului sub forma unei femei de o frumuseţe răpitoare, în timp ce restul corpului este asemănător cu cel al unui peşte, terminându-se cu o coadă bifurcată. Benoit de Maillet le considera ca fiind supravieţuitoarele unei rase de oameni primitivi, localizate în Madagascar şi în Ţara de Foc, iar în Hawaii se mai povesteşte încă despre Zeiţa Oceanului, care trăieşte în Lolohana, o ţară aflată în mare, aproape de o insulă virgină. În afara acestor două surse, mai sunt şi mulţi cronicari arabi care semnalează faptul că marinarii din Mediterana „pescuiesc des fete acvatice, cu tenul închis şi cu ochii negri, care vorbesc o limbă de neînţeles şi scot hohote vesele de râs.”

Pe tărâmurile locuite odinioară de celţi încă mai circulă poveşti despre Selkie, femeile-focă ce ies uneori la mal, unde îşi leapădă pieile de focă şi se transformă în femei de o frumuseţe extraordinară, ce dansează nude pe plajă, noaptea. Legendele spun că dacă vreun muritor vede o astfel de fiinţă şi îi ia pielea de focă, o poate obliga să se căsătorească cu el. De aici se spune că orice focă are un suflet uman, acest lucru fiind vizibil în ochii ei.

 

FOCUL

Entităţile subtile care corespund Focului sunt Salamandrele, considerate ca fiind cele mai puternice entităţi de acest fel. Ele nu numai că guvernează elementul foc, dar îl şi alcătuiesc, spunându-se că nu poţi aprinde nici măcar un chibrit fără prezenţa unei salamandre, aceste fiinţe fiind cele care, tradiţional, se spune că l-au învăţat pe omul preistoric cum să aprindă şi să folosească focul. Fără prezenţa lor căldura nu poate exista (şi, deci, nici viaţa) în lume. Focul este însăşi Viaţa, Spiritul înlănţuit în materie, singurul capabil de a o transforma, nu numai de a o distruge, fiind una din puterile tainice ale zeilor.

Salamandrele pot să apară sub diferite forme şi dimensiuni, cum ar fi de exemplu nişte mici globuri de foc sau flăcări ce se mişcă prin aer sau la suprafaţa apei. Vechii marinari le vedeau adesea în preajma pânzelor corăbiilor lor atunci când călătoreau pe mare, având o formă globulară şi le-au numit „Focul Sfântului Elmo”. Totuşi, cel mai adesea ele sunt descrise ca nişte şopârle de vreo 25-30 cm sau chiar mai mari. Cu toate acestea, nu există nicio legătură reală între aceste entităţi şi amfibienii ce poartă tot numele de salamandre. Singura conexiune care ar putea fi stabilită este aceea că salamandrele-amfibieni se adăposteau adesea în trunchiurile umede ale copacilor, putând fi transportate odată cu aceştia în casele sătenilor, iar în momentul în care buşteanul era pus pe foc, în mod firesc ele fugeau, creând astfel iluzia că însuşi focul le dădea naştere şi fiind în acest fel confundate cu entităţile subtile cu acelaşi nume.

Salamandrele guvernează asupra direcţiei cardinale Sud şi sunt în legătură cu anotimpul Iarna. Conducătorul lor este Djin, o fiinţă înflăcărată, teribilă în aparenţă, dar minunată, în timp ce alte zeităţi asociate salamandrelor sunt Hestia, Marte sau Vulcan. Caracteristicile care sunt atribuite focului se pot extinde şi asupra personalităţii salamandrelor, ele fiind sălbatice, curajoase, impetuoase, pline de viaţă şi energie, strălucitoare, cu emoţii extreme şi instabile, ceea ce le face să fie foarte greu de controlat atunci când sunt invocate. Aşa cum focul este într-o legătură subtilă cu energia voinţei, tot aşa şi salamandrele pot avea opinii foarte puternice şi o voinţă enormă. Unele legende le prezintă ca dormind în interiorul vulcanilor atunci când sunt multumiţe, însă atunci când se înfurie şi vulcanii erup, limbile lor de lavă şi foc şterg totul din calea lor. Se mai spune că salamandrele preferă să doarmă în cenuşa caldă a focului din vatră, supărându-se dacă aceasta este lăsată să se răcească, caz în care ele pot să stârnească un foc care să se extindă şi în afara vetrei, deci un incendiu.

Salamandrele preferă forma masculină şi atunci când iau o înfăţişare umană ele au părul ondulat şi roşcat, tenul îmbujorat, ochi de chihlimbar, trupuri suple şi active, atingere uscată şi fierbinte. Prin căldura pe care corpul uman o păstrează, salamandrele pot controla emoţiile şi temperamentul uman, această legătură putând fi sesizată atunci când se spune despre cineva că “s-a aprins”, că “are un temperament vulcanic” sau că “îi clocoteşte sângele în vene”.

 

AERUL

Spiritele aerului sunt cel mai adesea numite Silfe sau Silfide (pornind de la termenul „silphe”, care în greacă înseamnă „fluture”) şi, dintre toate entităţile subtile, ele au frecvenţa vibratorie cea mai înaltă. Se spune despre ele că trăiesc în vârful munţilor, iar pe cel mai înalt pisc din lume trăieşte Paralda, care guvernează aceste entităţi, ele fiind asociate direcţiei cardinale Est şi anotimpului Vara. Alte zeităţi asociate sunt Atena, Danu sau Mercur.

Ele sunt descrise ca fiind asemănătoare fiinţelor umane, dar având aripi cu pene ca ale păsărilor. Silfele sunt active, pline de energie, rapide în mişcare şi vorbire, curioase, inteligente, persuasive, dar uneori pot fi şi superficiale sau batjocoritoare. Ele pot lua atât o formă masculină cât şi una feminină, având totuşi o preferinţă pentru cea masculină. Deşi în mod normal sunt descrise ca având un corp transparent, incomplet structurat, atunci când îşi asumă o formă umană au o siluetă subţire, cu braţe şi picioare lungi, nemusculoase şi feţe uşor ascuţite. Tenul lor este deschis la culoare, au părul scurt, de obicei şaten deschis sau blond închis şi ochii albaştri sau verzi. Atingerea lor este foarte „umană”. Sunt nişte fiinţe frumoase, fără a avea însă senzualitatea ondinelor, ele fiind, de asemenea, foarte detaşate. Silfele se află totodată în legătură cu tot ce se află în corpul uman sub formă gazoasă şi cu sistemul nervos. Având posibilitatea de a controla undele sonore, ele îşi pot folosi vocea ca o adevarată armă. Totodată, se spune despre vocea lor că, după cea a sirenelor, este cea mai frumoasa voce.

Aceste entităţi se ocupă de Corpul Mental al universului, creând inteligenţa tuturor fiinţelor, păstrând puritatea vieţii şi ajutându-i pe oameni să primească inspiraţia creatoare. Se spune despre ele că au acces nu numai la informaţiile din orice bibliotecă existentă, dar şi din cele nepământene sau care au fost distruse în trecut, iar acum mai există doar în tărâmul astral (sub forma înregistrărilor akashice). Activitatea lor mai cuprinde şi formarea norilor, suflul vânturilor, căderea ploii şi formarea zăpezii. În folclor se spune că dacă ascultăm cu multă atenţie, le putem auzi în vântul care suflă prin peşteri.

Totodată, silfele sunt răspunzătoare de creşterea şi maturizarea tuturor plantelor şi ghidează fiinţele umane pe calea spirituală. S-a mai spus că Muzele Greciei Antice erau de fapt silfe sub formă umană, ele fiind atrase în special de poeţi şi artişti, pe care îi influenţează şi îi inspiră, inducându-le viziunea frumuseţii spirituale, aerul semnificând şi inspiraţie, prospeţime şi libertate.

Un loc aparte în categoria entităţilor subtile ale aerului este ocupat de elfi. Consideraţi ca fiind la origine o rasă de zei ai naturii şi ai fertilităţii, se credea chiar că unii oameni merituoşi pot deveni elfi după moarte. După unii cercetători, ei sunt fie de înălţimea unui om obişnuit, fie foarte mici de statură, nu îmbătrânesc niciodată, deşi nu sunt nemuritori şi sunt înfăţişaţi ca femei şi barbaţi tineri, deosebit de frumoşi. Aflaţi în legătură cu lumea de la suprafaţă, cu soarele, lumina şi focul creator al vieţii, elfii sunt înzestraţi cu clarviziune şi sunt atât războinici redutabili cât şi artişti talentaţi, în special în muzică. De asemenea, există o grupă aparte de elfi, aşa-numiţii elfi negri sau nibelungii, care în mitologia germană sunt confundaţi cu piticii. Aceştia sunt fierari pricepuţi, cunoscători ai artei transmutării şi prelucrării metalelor.

Totuşi, cel mai frecvent este întâlnită varianta în care elfii se manifestă sub forma unor femei strălucitor de frumoase, care vieţuiesc în pădure, conduse de un rege-elf. Se spune că ele pot fi văzute noaptea, dansând prin poieni. Dansurile lor lasă în iarbă urme circulare, care sunt adeseori asimilate cu cercurile din lanuri. Se spune ca dacă un om priveşte dansul lor, timpul se comprimă atât de mult încât anii devin ore.

Tot printre entităţile subtile aflate în legătură cu aerul se numără şi zânele. Ele sunt considerate a fi vechii locuitori ai Irlandei, numiţi odinioară „Tuatha de Dannas” sau „oamenii zeiţei Dana”, care odată cu venirea celţilor pe acele teritorii s-au retras în munţi şi coline, protejându-se de oameni prin crearea unui adevărat „câmp de invizibilitate”. Astfel, ele doar s-au ocultat, fără a se retrage complet din lumea fizică, putându-se lăsa zărite cu usurinţă atunci când doresc aceasta. Există numeroase mărturii despre convieţuiri între oameni şi zâne, în special în zona Irlandei şi a Islandei.

Zânele pot avea multiple dimensiuni şi înfăţişări, fiind însă în general foarte mici şi având aripi ca de libelulă sau de fluture. Ele au grijă de animale şi de plante, şi nu există nici măcar o floare sau un fir de iarbă lângă care să nu se afle o zână care să-l protejeze.

Pe lângă aceste patru elemente fundamentale, în legătură cu care se află entităţile descrise până acum, mai există şi un aşa-numit “al cincilea element”, chintesenţa lor, care este Eterul, Spiritul sau Lumina. Spiritele Eterului ne vorbesc, ne inspiră şi ne modelează sufletele. Ele pot fi simbolizate de parfumul emanat de fiinţele pe lângă care trecem sau de mirosurile naturii: mirosul unei pajişti cosite, al unei stânci, al cărbunelui, al prafului de pe drumul udat, al pământului reavăn. Miresmele Naturii, în special ale florilor, au un rost precis în cadrul existenţei umane: ne amintesc de lumea divină şi accelerează procesul de vindecare.

În afară de aceste entităţi, să spunem „clasice”, şi care sunt cunoscute într-o mai mare măsură, există în jurul nostru o serie de alte entităţi subtile şi spirite ale naturii care nu sunt atât de populare, nefiind însă mai puţin reale.

Printre acestea se numără şi aşa-numitul „Om verde” sau Regent al pădurii, care este un spirit elementar foarte puternic şi iubitor, care veghează asupra spiritelor copacilor, spirite pe care le putem vedea, dacă avem mintea şi inima deschise, întipărite în nodurile şi scoarţa copacilor. Copacii au fost dintotdeauna asociaţi cu spiritualitatea, cu divinaţia şi cu vindecarea. Vechii druizi erau cunoscuţi ca „oameni cunoscători ai copacilor”. Ei îşi obţineau înţelepciunea de la stejari.  Se spune că sistemul lor de scriere în piatră, cu rune, se baza pe simboluri pe care le-au primit de la copaci, iar ceremoniile şi le ţineau în crânguri, pentru a fi cât mai aproape de ei. De asemenea, Socrate considera stejarii ca fiind oracole ce puteau să prezică viitorul şi să dezvăluie alte informaţii importante.

Alţi copaci consideraţi sacri şi simboluri ale zeităţilor sunt salcia (folosită la început pentru vindecare, prin obţinerea aspirinei din coaja sa), pinul (al cărui ulei alină durerile şi care este asociat sărbătorilor de Crăciun şi Yule (o sărbătoare precreştină a popoarelor germanice), măslinul (simbol al iertării şi păcii) şi laurul (din care se făceau cununile cu care erau cinstiţi eroii, pentru a fi asemuiţi zeilor).

Spiritele copacilor sunt sufletul şi spiritul care sălăşluiesc în fiecare copac, la fel cum sufletul şi spiritul sălăşluiesc şi în corpul unei fiinţe umane. Fiecare spirit al unui copac are o personalitate diferită, cu trăsături specifice şi gusturi personale şi ne ajută să dezvoltăm o legătură mai profundă cu natura şi mai mult respect faţă de ea.

Alte entităţi subtile care pot fi regăsite în natură sunt:

Spiriduşii – spirite elementale, de mărimea unui copil, fără aripi, originari din Irlanda; sunt foarte săritori faţă de oameni, pe care îi respectă, deşi uneori pot fi „puşi pe şotii”, fără a fi însă răuvoitori. Sunt fiinţe iubitoare de muzică, vesele şi au grijă de mediu; deoarece sunt mari şi apropiaţi de densitatea Pământului, spiriduşii sunt printre spiritele elementale cele mai uşor de văzut cu ochii fizici, în special dacă vizitaţi zonele rurale din Irlanda.

Walkyriile – considerate ca fiind „războinicele lui Odin” în mitologia scandinavă, călătoreau pe nori, aveau fulgere drept arme şi conduceau războinicii morţi în luptă spre Walhalla; ele puteau coborî pe Pământ sub forma unor lebede, lepădându-şi penele şi devenind femei foarte frumoase pentru a se putea scălda în apa lacurilor.

Nagaşii – sunt protectori ai mediului înconjurător, în tradiţia budistă. Sunt descrişi ca fiind jumătate om şi jumătate şarpe, cu trăsături asemănătoare unei fetiţe frumoase de 8 ani, cu pielea fină şi albă, păr strălucitor, fin ca mătasea, urechi rozalii lungi şi subţiri şi ochi de un albastru închis strălucitor.

Nimfele, naiadele şi nereidele – sunt frumoasele zâne ale naturii, cu chip de femeie, care veghează asupra apelor (nimfele apelor) şi pădurilor (nimfele pădurilor), cărora le plac petrecerile, cântecele, dansurile şi iubirea romantică; naiadele guvernează apele dulci, în timp ce nereidele au în grijă apele mărilor şi oceanelor.

Tritonii – sunt spirite elementale asemănătoare sirenelor, care sălăşluiesc în oceane, mări şi lacuri, cu partea superioară a corpului şi cu chipul bărbătesc, în timp ce jumătatea inferioară este alcătuită dintr-un corp de peşte, cu coadă. Aceste fiinţe, la fel ca şi sirenele, îi ajută pe oamenii care au grijă de mări şi de oceane şi de creaturile care vieţuiesc în ele.

Devaşii – aceste entităţi minuscule apar adeseori ca sfere sau ca lumini colorate în fotografiile făcute în natură; devaşii asistă toate fiinţele, inclusiv animalele şi oamenii, distribuind forţele naturii fiecărui regn sau specie în parte, ei deţinând cheia evoluţiei în cadrul oricărei fiinţe.

Driadele – o altă denumire pentru spiritele copacilor sau pentru oamenii-copaci; aceste fiinţe sunt spiritele forţei vitale a copacilor.

Menehunele – sunt spirite cu înfăţişare umană, de dimensiuni mici, fără aripi, care sălăşluiesc în Insulele Polineziene şi în Hawaii.

Sidhele – este un cuvânt de origine galică, dar care derivă din limba hindi, unde avea sensul de „forţă care controlează elementele”; astăzi sunt definite ca „omuleţi” ai movilelor şi dealurilor cu zâne.

Pixii – sunt spirite elementare înalte, slabe, cu părul scurt şi cu aripi, cărora le place să ajute plantele să crească, folosind „pulberea magică pixi” sau „praful de zâne”; sunt fiinţe plăcute, prietenoase şi jucăuşe.

Ca o concluzie, este bine să conştientizăm că niciodată nu suntem de fapt singuri, ci ne aflăm mereu în preajma a numeroase fiinţe subtile minunate, care sunt gata în orice clipă să ne susţină şi să ne ajute, căci, aşa după cum se spune în Talmud, „Fiecare fir de iarbă are un înger (sau spirit al naturii) care se apleacă asupra lui şi îi spune «Creşte! Creşte! »”


 


Make a Free Website with Yola.